Ce-i de făcut?

Depărtarea de ceilalți este urmare a depărtării de noi înșine, una care a început pe nesimțite, acum destul de multă vreme. Între mame și fii, între nepoți și bunici, între frați chiar. Ce-i de făcut? Să avem răbdare poate… Să învățăm unii de la ceilalți, să judecăm mai puțin. Pe toate se pare că le-am mai auzit. Ne este predicată iubirea, dar nu știm cum să ascultăm, cum să oferim. Deseori nici nu vrem. Ne simțim îndreptățiți să fim surzi în fața nevoilor străine. Falsitatea prea des întâlnită ne-a convins: suntem singuri pe lume și nimeni nu ne merită ajutorul, îngrijorarea, dragostea. Trăim un adevăr trist: cei capabili de iubire sunt marginalizați, jigniți, considerați naivi ori plini de false și interesate amabilități. Ajungem la prima întrebare: ce-i de făcut? Răspunsul nu ne interesează. Oricum, suntem străini printre străini. Oricum, ne-am convins că nu mai avem leac. Asta pentru că este întotdeauna mai ușor să crezi în rău decât în bine, să aștepți respingere și ocară.
Ce-i de făcut?


Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s