Și nimeni n-are nicio vină…

Culmi goale, fără de frunziș,
Râu mic, pârâu secat
Și pui de căprioară slabi,
Coioți și-un bebeluș abandonat.

Val de noroi in case bătrânești,
Asfalt topit sub Soare care frige
Și pescaruși răpuși de oboseală;
O plajă de balene în cârlige…

Ghețarii veșniciei se topesc,
Și urși polari privesc dezastrul,
Și oamenii la fel privesc…
Trăindu-și viața lor de alabastru.

Se ceartă cu bunicii vremii,
Se ceartă frații și vecinii,
Se dușmănesc și, din furie,
Lovesc pe după garduri câinii.

Și-om scoate și istoria din cărți,
Și l-om uita pe Eminescu,
Și alții vor trasa noi hărți
Peste hotare, peste bălți.

Ne mângâiem că lumea-i largă,
Și neamuri multe sunt precum al nostru,
Îndatorate ani, pentru o roată,
Hrănind, din palme aspre, monstru.

E auriu, e poleit, și-i șade bine!
Și nimeni n-are nicio vină…
Trăim grăbit și obosit,
Pe o planetă magistrală, în ruină.

Iulia-Florentina Paciurea