Nemurire

Furnică-n rând cu furnicarul,
Brăzdând tărâmul cotropit,
Coboar-un suflet, apoi altul,
Spre haosul de nesfârșit.

Apasă, rece, în țărână,
Doruri, speranțe, viețuiri,
Și-ntinde mână după mână
Spre iluzorii izbăviri.

Și coborând, se adâncește;
Și întinzând, mai rău se-afundă;
Așa e neamul când iubește
Mândria furibundă.

Așa e neamul când tot uită,
Cu ochi plecat spre strălucire,
Tot ce a fost și tot ce cântă –
Istoria, ca nemurire.

Iulia-Florentina Paciurea