Matematica este necesară

Tot citesc despre noul trend: nu ai nevoie de prea multă matematică dacă vrei să devii pictor, doctor sau pescar. În opinia mea (am trecut de la cibernetică la scris romane de ficțiune) este total greșit! Matematica ajută la formarea sinapselor, a legăturilor neuronale. Ca să rezolvi o problemă de matematică nu ai nevoie doar de memorie. Te „forțează” să ai logică, intuiție, să compari, să faci simulări, să ai perspicacitate, atenție distributivă. Multe alte științe pleacă de la matematică ori sunt semnificativ îmbunătățite de cunoștințele matematice. Este adevărat că astăzi copiii învață prea multe ore pe zi și deseori în loc de sport au după-amiaza plină cu ore de germană ori informatică, de la vârste poate prea fragede. De aici însă, până la a le oferi o copilărie lipsită de greutăți „matematice” este o cale extrem de lungă. Proaspeții adulți iubesc însă extremele în locul sănătoaselor căi de mijloc. Așadar, nu mă mai miră deloc când întâlnesc copii foarte pregătiți, dar extenuați și fără prieteni, și copii crescuți aproape exclusiv cu netflix pe post de ambianță, incapabili să se concentreze mai mult de câteva minute pe un subiect ce nu le stârnește interesul prin culori puternice. Matematica poate că nu frapează, dar este necesară. În doze potrivite și de la vârste fragede.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay.

Mica Unire

Câți știu ce zi e astăzi oare?
Și cât de însemnată?
Ales, popor dintre popoare,
Ales pe veci, nu doar o dată.

Și toți ai tăi sunt frați, surori,
Și toți au mamă România,
Dar prind o lacrimă, fiori…
Câți o iubesc? Câți poartă ia?

Sau totu-i astăzi doar un paravan?
Măști goale puse peste chipuri reci;
Se-arunca vorbele în van
Și doinele sunt fără suflet, seci.

A fost cândva o mare zi,
A fost cândva Unirea Mică;
Tu, neam al meu, mai știi?
Ori îți e scârbă de opincă?

Și bluza cu flori ti-o poartă străinii,
Și macatul măicuței cu ochii de jad,
Țesut cu gândul la copii risipiți,
Se aruncă fără milă pe gard.

Și tu te agiți și crești câte-o șchioapă,
În oglinda din baie te arăți patriot,
Ș-apoi ieși și glasu-ți se-nmoaie,
Te supui, iute, sub orice irod.

Și-or trece ani, și secole or trece,
Și glasul sângelui, mai tare ca o stâncă,
Va-mbărbăta privirea asta rece;
Unirea… se decide încă!

Iulia-Florentina Paciurea

La mulți ani, români!
La mulți ani, România!

Mica Unire este Mare!

Mulțumim, Cristina Steliana Mihailovici! Mulțumiri tuturor celor implicați! Vă sunt, bucuroasă, alături! Mulțumiri celor care ne urmăresc și ne încurajează! Alături de voi, Mica Unire este Mare!

↙️⬇️↘️ https://m.youtube.com/watch?v=AiGjm6T8veQ&feature=youtu.be

Manuela Timofte
Iulia-Florentina Paciurea
Simona Prilogan
Florin Petrescu
Little Globy

↘️⬇️↙️
https://m.youtube.com/watch?v=AiGjm6T8veQ&feature=youtu.be

Din țărână

Dacă trandafirii se nasc din ţărână, ce se naște oare din praful atâtor stele? Nu trăim cumva într-un univers cu mult mai colorat și mai misterios decât ne-am imaginat? Cu alți ochi voi privi florile de acum înainte: ele sunt abia simple vestitoare ale unei existențe miraculoase.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Ziua Culturii Române 🇷🇴

Vă așteptăm!↘️⬇️↙️
Mâine, ora 6:00 p.m., ora României Tomorrow, 4:00 p.m. , UK time.
Ziua Culturii Române, Romania’s National Culture Day
Little Globy, with wonderful guests as: Nicole Noelia Mihailovici -co author Little Globy, Manuela Timofte – writer , Simona Prilogan – writer, Simona Furdui – soprano, Iulia-Florentina Paciurea – writer, Florin Petrescu – folk singer.
Vă așteptăm să petrecem împreună o oră minunată, dedicată Zilei Culturii Române, alături de invitați de seamă, precum: Nicole Noelia Mihailovici – coautor Little Globy, Manuela Timofte – scriitor , Simona Prilogan – scriitor, Simona Furdui – soprană, Iulia-Florentina Paciurea – scriitor, Florin Petrescu – cântăreț muzică populară.
https://fb.me/e/2DRFVUHRV

Click aici: ↘️⬇️↙️
https://fb.me/e/2DRFVUHRV

Meriți!

Meriți lucrurile bune care ți se întâmplă și le meriți pe toate acelea la care speri, seară de seară, atunci când închizi ochii, înainte de a adormi. Și nu le meriți pentru că ai terminat o facultate cu note excelente, pentru că ai o familie iubitoare, pentru că ai un serviciu de care ești mândru. Pur și simplu… le meriți! Nu de ochii lumii trebuie să te simți admirat, nu ai nimic de demonstrat. Dragostea care începe de la tine pentru tine este cea mai frumoasă și sănătoasă formă de dragoste. Și acest fel de dragoste este cel care, din momentul în care l-ai îmbrățișat, se va împrăștia asemeni focului sălbatic din povești și va reuși să atingă și să mângâie sufletele celor din jurul tău. Meriți lucruri bune, meriți să te iubești și să fii iubit. Merită să dăruiești, la rândul tău, speranță și căldură!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Mare albă

Crește gândul liber
Ca o floare-n munți,
Cresc aripi și doruri
Rupte din povești,
Fruntea cea smerită
Caut-adevăruri
Printre ierburi ‘nalte,
Pe sub pietre vechi,
Smulge mici istorii
Despre ieri și azi,
Largi ferestre albe,
Către viitor,
Știu a înflori,
Albe, în pridvor.
🩶🪽
Peste toate astea,
La braț cu credința,
Munții îmi par maluri
Tot de-o mare albă,
Spuma cea din valuri
Îmi croiește salbă,
Anii trec alene
Și eu tot în floare,
Scriu istorii mici
În nisip de aur,
Veșnicia toată
O cuprind cu gândul,
Nici nu o regret,
Nici ne războim,
Doar ne aparținem;
Albe… înflorim.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Ți-ai făcut un prieten?

Ți-ai făcut un nou prieten. Ești convins că îl cunoști. Ai aflat, desigur, câți ani are, câți frați are, unde lucrează, pe ce salariu lucrează, câte tablouri are, câți câini și câte pisici are, câte țări a vizitat, câte mașini are, câte kilograme are, câte camere are locuința sa.
Tare mult ne mai plac cifrele!
Dar tu știi? Ai aflat? Ce cărți îi plac? Iubește ploaia? Ce speranțe are? Crește flori? Face plimbări lungi pe malul mării? Merge cu bicicleta? Îi plac brazii de Crăciun? Ii plac colindele? Luna ianuarie îl întristează? Este timid? Se teme de întuneric? Are jucării vechi din pluș? Păstrează un jurnal? Dansează la petreceri? Ce muzică ascultă? Râde ușor? Pescuiește? Îi place zăpada?
Ți-ai făcut un nou prieten. Chiar îl cunoști? Chiar ți-ai făcut?!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Rămân aplauze…

E anotimpul albului sublim
Și pierd mereu câte ceva:
Astăzi un zâmbet, mâine altul,
Și uneori pierd chiar o stea…

Mă tot întreb, la cât e cerul,
Nu-s Doamne stele de ajuns?
De-ai hotărât să mai iei una?
Ce gând… Ce gând de nepătruns!

Eu sunt prea mic să-Ți cunosc rostul,
Ai Tu un plan și este bun;
În urma stelelor ce-au ars, eu văd:
Rămân aplauze, nu scrum!

Rămân emoții, mii de flori,
Și gânduri triste ce unesc
O nație adunată-n zori,
În fața teatrului ceresc.

Nu sunt poet și nici actor,
Dar de cuvintele-mi contează,
Tu, Stea, în zboru-ți călător,
De sus, din cer, ne luminează!

Iulia-Florentina Paciurea

🖤🪽Mitică Popescu🖤🪽

Să crești

În perlă n-am putut să mă transform,
Iar scoica mi-a ajuns palat diform,
Căci m-am oprit și am rămas nisip,
Ca tu să fii al meu, să mă mai știi un pic,
Ca tu să vezi, prin ochii tăi de ieri,
Același om, în veri, în primăveri,
Ca tu să recunoști în mine marea,
Ca tu să nu cunoști schimbarea;

Dar până când pot fi așa?
Nici fir de praf, nici praf de stea…
Și până când să te primesc cu dor
Când eu m-am rupt din lumea apelor,
Când eu m-am rupt, în sinea mea,
De scoica ce ‘mi-era de-ajuns cândva?

Ai de ales, să crești și tu, iubire,
Sau să rămâi o simplă amintire.

Iulia-Florentina Paciurea

La mulți ani!

Și clipa se-așterne pe clipă,
Și suflul de vânt peste suflu,
Viața-și mărește-o aripă,
Noian de trăiri cuprinzând.

Și ochii-ți strecoară pe gene
Alai de visări și de spaime,
Copilul din tine se teme,
Se teme să piardă din taine.

Căci Luna e nouă, Pământul e nou,
Și toate-ale lor respiră pe veci,
Doar tu te agiți, doar tu ești legat
De-un timp mult prea scurt să petreci.

Și totuși ești tu, ești cu toate în gând,
Cu jocuri, cu părinți, cu iubiri,
Anii de trec, în zbor, rând pe rând,
Nicicând vor lăsa prea goale priviri.

Și știi a spera, și știi a glumi,
Cu tine, cu alții, cu viața în sine;
Ce-i timpul? Ce-i anul? Ce-i clipa?
Le aduni, cu un gând, lângă tine!
Iulia-Florentina Paciurea

Timpul tău

Până la urmă te vei îmbrăca cum vei dori, vei vorbi ceea ce vei gândi, vei iubi cum numai tu știi, vei trăi după regulile tale. Ce sens are să aștepți să faci toate acestea când vei fi pierdut deja o mare parte din timpul tău prețios pe Pământ?!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Cine ești

Se spune că un papagal bătrân nu poate învăța să vorbească… Dar tu? Care este vârsta la care vei renunța să încerci să zâmbești, să înveți să fii cald, să ajuți, să fii empatic și darnic? Care este vârsta la care vei găsi ca scuză pentru egoism, nepăsare și indiferență anii deja scurși? Nu ești o pasăre cu penaj uluitor, bună prin natura sa, indiferent de absurdele cerințe omenești. Ești un fiu, o fiică a Pământului. Ești un frate, o soră a locuitorilor săi!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Aripi

Energia nu poate fi creată și nici nu poate fi distrusă. Energia se poate doar transforma și în această transformare stau miracolul, speranța și oportunitatea unui nou început. Pentru că Universul nu îți răpește niciodată un lucru ori un suflet fără să îți dăruiască o altă bucățică de Rai, ori aripi pentru o nouă încercare. În urma celor mai abrupte cărări și în urma celor mai adânci răni vei descoperi cea mai frumoasă și mai luminoasă versiune a ta.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

De Crăciun

Am ochi de copil şi gânduri de joacă,
Am vise şi doruri strecurate tiptil…
De Crăciun vârsta şi timpul nu au ce să-mi facă,
Ceasul stă-n loc, dar ninge febril!

Castele de gheaţă cerul clădeşte,
Totul în jur mi se pare mai viu,
Inimi de piatră doar Crăciunul topeşte,
Nimeni nu-i trist, nimic nu-i pustiu!

Azi există speranţă în toate,
Azi îmi amintesc poveşti din trecut
Şi mi-e dor de casă, oriunde aş fi,
Şi mi-e dor de ursul de pluş ce-am avut…

Crăciunul nu-i zi şi nu-i vis şi nu trece,
Crăciunul e-n ea şi e-n el şi e-n mine,
Crăciunul e dor, tinereţe, miracol,
Crăciunul trăieşte în iubirea din tine!
Iulia-Florentina Paciurea

✨️✨️✨️Crăciun fericit tuturor!✨️✨️✨️

Împreună✨️

Știi că toți avem nevoie de cineva? Chiar toți. Avem o lume întreagă de necesități și cine mai nimerit decât o lume întreagă să ni le adape? Dar vezi… nu există două lumi. Nicăieri în Univers. Fiecare dintre noi este lumea cuiva și, uneori, parcă nu suntem suficient de mulți. Nu de puternici, de mulți! Și cred că ne asortăm șosetele de sărbători tocmai pentru asta: pentru a ne simți împreună.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Noapte pe timp de zi

Din ce în ce mai mulți tineri plâng mult, obosesc repede, își regretă trecutul, se tem de viitor ori, mai rău de atât, le devine indiferent viitorul. De ce atât de multe suflete bătrâne în corpuri adoleșcentine? Pare că ne reamintim dureros orice vreme de restriște și, în același timp, nu ne amintim decât rareori ce ne-a mișcat cu adevărat. Până și machiajul a început să ne placă „tare”, negru, de noapte pe timp de zi. Tinerețea este pe cale de dispariție astăzi, la fel ca urșii polari, la fel ca vulturii din Carpați și la fel ca sufletele entuziaste, pasionale.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Normalitatea cui?!

Nu îi mai spune că este bine, că nu are motive serioase să simtă ceea ce simte, că în lumea asta largă sunt lucruri mult mai rele, suferințe mult mai mari față de ale sale. Nu sunt. Fiecare are propriul taler! Nu astfel o ajuti. Pentru ea, ceea ce simte în aceste momente, este deosebit de grav. Nu-i adăuga durerea de a se învinovăți pentru ceea ce trăiește. Nu o mai compara, nu-i opri lacrimile, nu-i ține o lecție despre normalitate. Normalitatea cui?! Nu o face să se simtă, o dată în plus, singură, neînțelesă, inadaptată, incapabilă. Nu vezi? Este lipsită de speranță. Se află într-un moment în care bunele tale intenții îi par sufocante.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Tu cu tine

Este teribil să nu ai pe cine iubi. Și este de neconceput că astfel… ți-e bine. Nu simți dor, durere, neliniște, tristețe, ură. Este liniște. Și pentru că uneori ai nevoie de exact acest soi de liniște, născută din singurătate și din însingurare, nu-i teribil. Doar pentru o vreme este suficient să îți auzi respirația, bătăile inimii, pașii. Ești tu cu tine. Și cu Dumnezeu.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Exist

Afară ninge încet, abia simțit. Cerul este albastru, rece, iar copacii aruncă umbre ciudate spre zenit. Câteva stăncuțe se sperie din senin și se năpustesc în noapte, stârnind un iureș mic printre ultimele frunze încă agățate de ramurile umede. Seamănă cu degetele unei vrăjitoare ramurile acestea! O pisică țâșnește din tufiș cu viteza unui gând de copil, un câine mic privește încordat spre cărarea goală și caută în aerul tare indicii de primejdie. Pașii mei sunt mai grei, de la ghete poate, ori poate din dorința de a mă prinde trainic de pământ. Pășesc tare, zgomotos, pe frunze, pe asfalt ori în zăpadă, ca să se știe că trec pe aici, pe sub cerul acesta albastru și rece. Ca să se știe că exist și nu mă tem. Găsesc un lampadar blând, cu lumină galbenă și slabă. Rămân o vreme lângă el și câinele se liniștește. Apoi, curajoși, pășim cu zgomot spre casă.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Curajul este albastru

Curajoșii ezită, fac greșeli, se tem, sunt nesiguri, au regrete și au împliniri. Să trăiești fără rețineri, nu înseamnă să fii nesăbuit, să iei decizii pripite, să nu te protejezi și să nu îi protejezi pe ceilalți. Înseamnă doar, ca de fiecare dată când ți-e frică, să alegi să fii curajos. Asta-i toată diferența. Și-i mare! Este imensitatea albastră a speranței triumfând, zi după zi, peste vocea tremurândă, peste pașii nesiguri, peste ochii larg deschiși către o realitate cu de toate, neprietenoasă uneori, prea curând schimbătoare alteori, imprevizibilă mai mereu. Curajul este albastru!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Privește către tine

Nu reacționa de fiecare dată, nu transforma câteva cuvinte într-o luptă interminabilă, cu argumente numeroase, prezentate cu înflăcărare și însoțite de emoții de tot soiul. Nu trebuie să convingi întotdeauna, nu trebuie să câștigi conversația, nu trebuie să schimbi modul lor de gândire, nu trebuie să te asiguri că nu-ți vor ieși din cuvânt. Nu îi vei convinge să te respecte, să te creadă, să te iubească, dacă te zbați clipă de clipă în colivia gândurilor.
Nu reacționa de fiecare dată. Privește către tine, către emoțiile tale. Ocrotește și iubește liniștea ta. Trăiește, în primul rând, cu gândul la sufletul tău.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Greu de iubit

Ești greu de iubit. Sau cel puțin așa te-ai convins. Te simți pierdută între încercările de a crește, de a merita ceva, orice, în ochii celor din jurul tău, și între vocea aceea a sufletului, pe care o asculți prea rar și o auzi prea stins, și care te forțează să fii tu, nesupusă, uneori mândră, sigură pe fiecare pas.
Nu, nu ești greu de iubit. Ești greu de înțeles. Și nu-i nimic greșit aici, nu-i nici măcar ciudat! Până la urmă… ești o poveste. Spusă de tine, ție.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Fericirea este circulară

Poate ți se pare că alte suflete sunt norocoase, trec ușor prin viață, trec zâmbind și trec neatinși de tot ceea ce ție ți se întâmplă, trec pe lângă greutăți care pe tine te apasă, te lipsesc de puteri și te rănesc adânc. Dar… te-ai gândit? Poate că drumul tuturor este sinuos! Vor sosi momentele tale de pace, de bucurie, de glorie. Iar tu trebuie să le primești cu sufletul împăcat, cu inima curată. Trebuie să știi să le recunoști, să le apreciezi, să clădești, peste toate, încredere neclintită în viitor. Astfel, în momentele tale de durere, vei ști: fericirea este circulară.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Dacă ai ști…

Dacă aș fi poet, tu ai fi muza mea, fiecare cuvânt te-ar elibera, fiecare vers te-ar încuraja, fiecare rimă te-ar descrie așa cum te văd eu: uimitoare. Și ar avea nenumărate strofe, pagini și pagini dedicate ție: strălucirii tale. Dacă te-ai putea privi prin ochii mei, fie și pentru o clipă, ai ști ceea ce toată lumea știe: ești o operă de artă. Și dacă ai ști, nu ar mai fi nevoie să-ți scriu. Ai fi capodopera ce nu are nevoie de hârtie, de cerneală, de imaginație și speranță. Doar… ai fi. Iar eu cred că n-aș mai avea motive să exist.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Speranță

Mi-am ferecat sufletul de atâta vreme încât nu mai știu cărui chip i-am încredințat cheia. Nu pot decât să sper că întâlnindu-l, îl voi recunoaște… Ori poate că un alt chip, oricare altul, va ști ce-i de făcut.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Îndoieli de-o clipă

Mă înspăimântă un fior, o unda rece de aer, un trosnet de ramuri. Toate mă duc cu gândul undeva, departe, parcă într-o viață pe care am mai trăit-o cândva și care a găsit puterea să arunce aici, peste mine, o umbră țesută din îndoieli de-o clipă.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Poți s-o desenezi?!

Este ca o umbră. O umbră așezată peste tot ce miști, peste tot ce spui, peste tot ce visezi. Ți-e teamă. Permanent. Te-au grăbit și i-ai văzut grăbiți. Nu mai ai răbdare: ai întârziat. Ai prea mulți ani, ai prea multe riduri, prea multe boli, prea multe nopți albe, prea puțină încredere, prea puțină speranță. Ai prea puțin timp.
Te-au mințit, s-au mințit, i-ai crezut.
Ce-i timpul? Ce-s anii? Cine stabilește ce ai de făcut? Cine îți pune ordine în viață și cine te îndrumă? Tu nu ești alcătuit din gândurile tale, nici de-s albe, nici de-s negre, nici de-s gri. Prinde umbra într-un colț de cameră și aprinde lumina! Ori într-o agendă… Poți s-o desenezi?! Tu deții controlul propriilor gânduri. Da, ai timp. Chiar ai! Și timpul chiar știe să așeze lucrurile la locul lor.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Compleți

Suntem îndemnați să ne descoperim, să ne căutăm, să ne fabricăm, să învățăm cine suntem. De parcă am fi o carte de vizită tipărită greșit, cu prea multe cifre la numărul de telefon. Număr… ce nu poate fi apelat.
Însă nu ne-am pierdut. Chiar deloc! Suntem îngropați printre conveniențe, apăsați de judecata celor din jurul nostru și de propriile prejudecăți, obișnuiți să zâmbim fără să fim veseli, să acceptăm fără să ne-o dorim.
Nu, nu trebuie să ne descoperim, să ne imaginăm cine suntem și să fim. Trebuie doar să ne regăsim.
Existăm deja! Suntem compleți! Suntem, uneori, ascunși.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Prima ninsoare ❄️❄️❄️

Prima ninsoare din fiecare an, e mereu prima! Te găsește copil sau adult, vesel sau trist, obosit sau plin de energie, așteptând vacanța, așteptând concediul, alergând prin magazine, preparând cozonaci sau privind vitrinele colorate și vii ale orașului. Indiferent cum te găsește, te transformă! Pe loc, pe negândite, vezi primul fulg pe haina ta: e mic și alb… dispare imediat! Dar privești în sus și sute, mii de fulgi se îndreaptă către tine! E iarnă, e prima ninsoare, te uimește ca pe un copil și, an de an, o aștepți fără a realiza cât ești de nerăbdător. Un Craciun fără zăpadă este ca un brad împodobit fără steluța din vârf. Și începi să speri că se așează, se depune și crește, ca un ocean alb în jurul tău. Adori prima ninsoare, iubești prima zăpadă, an de an!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

…în noi

Avem un soi de sălbăticie în noi: tânjim după iarba netunsă și dupa ciulinii mov în flori. Avem un soi de sălbăticie în noi: tânjim după țărână și ne înlăcrimează necunoscuți obraji roșii cum am avut și noi. Avem un soi de pământ măcinat de sudoare, speranțe și vânt. În noi avem cosițe împletite, și tălpi tăbăcite, și ochi aprigi, și hore, și fân. Și toate acestea răsar și apun, răsar și apun, răsar și apun…
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: 04.08.2014

Ție🇷🇴

Chip de lut întors spre fereastră,
Spre o lume și neagră, și-albastră,
Chip de lut întors spre zenit,
Spre un cer pustiit, părăsit;
Chip de lut cu speranțe deșarte,
Cu nopți albe, cu visuri, cu șoapte…
Cine ești? Cine-ai fost? Oare știi?
Ai păstrat un album cu copii?
Cu el, și cu ea, și cu tine,
Adunați, risipiți pe coline?
Ai jurnal cu povești și cu flori,
Cu istorii de-amor și fiori?
Ai un trandafir ofilit? O narcisă
Presată? Un catren dăruit?
Chip de lut… ești ca mine.
Ești ca el, ești ca noi, ești ca tine!
Chip de lut… ești țărână și apă,
Și ești sânge, muzică, daltă,
Și ești mare, ești piatră, ești ram;
Ești sădit, înflorit… ești din neam!
Un fir de nisip pământesc,
O inimă pe tărâm românesc.

Iulia-Florentina Paciurea

🌙 Recenzie „Plasă pentru vise”

Mulțumesc, Lelia Elena Vasilescu!

Plasă pentru vise
de Iulia-Florentina Paciurea
244 pag.
Editura Ecou Transilvan, Cluj Napoca, 2021
ISBN: 978-606-730-7832

Iulia Florentina Paciurea, una dintre scriitoarele contemporane, este absolventă a Universității București. Scrie încă din facultate și a publicat, până în prezent, atât poezii, cât și proză. Eu am citit, mai întâi, „Apă plată cu lămâie”, care mi-a plăcut și m-a determinat să mai caut din cărțile ei. Romanul „Plasă pentru vise”, publicat în anul 2021, oglindește progresul literar al autoarei, păstrând stilul ei specific, de îmbinare a actualului cu #ezoteric . Ca și în romanul anterior, narațiunea este tot la persoana întâi. Temele principale sunt regăsirea de sine, maturizarea, relațiile dintre oameni în multiplele lor aspecte.


Opera are o tentă de realism magic, deoarece împletește viața de zi cu zi din București sau Sinaia cu fenomene inexplicabile, magice și tradiții vechi, românești și nu numai, ale vrăjilor care cer sacrificii surprinzătoare și ale plantelor cu proprietăți nu numai curative. Titlul se referă la obiectul artizanal din tradiția indienilor nord americani, tradus de alții și prin prinzător de vise, capcană pentru vise sau filtru de vise. Nu numai că acesta are un rol în diferite momente ale acțiunii, dar este și povestită legenda sa:


„Prinzătorul de vise este mai mult decât atât: se spune că nu te ferește doar de coșmaruri, ci chiar de duhurile rele, de spirite de pe altă lume.”


Se spune că forma circulară a capcanei de vise poartă semnificația „cercului vieții,” a felului în care soarele și luna călătoresc zilnic în cer. Mărgelele sale sunt asociate cu păianjenii, țesătorii propriilor plase, sau sunt considerate a fi materializarea viselor bune. Nu întâmplător, și păianjenii au un rol în carte, alături de urzici, omag și alte plante din tradiția populară românească, însoțite de descântecele potrivite…


Personajul principal este Silvia, din București, al cărei fost iubit moare brusc, încercând să o revadă. După înmormântare, ea pleacă la Sinaia, la chemarea neașteptată a unei mătuși, cu care ținea legătura pe ascuns de mama ei, pentru că cele două surori erau certate de ani de zile. Pe drum, are parte de o profeție și de o promisiune, care se va materializa spre sfârșitul romanului, în darul unei bătrâne misterioase.


Surprizele pentru ea nu se opresc – de la întâlnirea unei iubiri interzise, a unui bărbat care este împreună cu altă femeie, la două femei necunoscute instalate în casa mătușii, împreună cu care au o afacere cu produse din plante medicinale. Casa Albă de la Sinaia, casa mătușii ei, devine un personaj în sine, în interiorul căruia se ascunde o lume magică.


Și totuși, cineva îi dorește răul… Cine anume și de ce, se va afla abia spre sfârșitul cărții, după ce și Silvia trece prin pericol de moarte, se maturizează și, alături de iubitul ei și de prietenele din adolescență, încearcă să se regăsească pe sine însăși, departe de orice vrăji și afaceri de succes:


„Eu nu mai sunt așa. Nu vă mai semăn, ori poate nu v-am semănat niciodată. Cred că nu mi-am dat seama, sau poate n-am avut curajul să fiu altfel, să fiu eu. (…) Am fost mereu fiică, vecină, prietenă, iubită, colegă, nepoată și mamă de cățel. M-am văzut mereu prin ochii celorlalți. Am încercat să fiu cum își doreau ei, și am greșit. Acum sunt logodnică. Pot deveni soție și chiar mamă. Dar eu? Cu mine cum rămâne? Eu cine sunt? Eu ce-mi doresc?”


Până să afle ce-și dorește, însă, va afla taina mansardei Casei Albe și a cufărului din aceasta, ceea ce va aduce alte realizări dureroase. Primirea șalului promis în timpul primei călătorii spre Sinaia coroborează profeția de atunci cu cele aflate, despre sacrificii dureroase, ceea ce o determină să ia o hotărâre… pe care soarta i-o va răsturna în stil propriu:


„…În diminețile și serile răcoroase de noiembrie purtasem șalul turcoaz. Nu mă mai înspăimânta. Îmi fusese furată posibilitatea de a alege, din nou. Dar mă simțeam puternică și știam exact ceea ce am de făcut. Îmi era teamă doar de reacția lui Andrei. Speram să mă înțeleagă și mai ales să mă creadă. Nu mă mai ascundeam de iubirea lui, de iubirea noastră. Dar, printr-o ciudată întorsătură a destinului, urma să-i cer, din nou, să ne despărțim. Adevăr sau ficțiune, vrăjitorie sau o glumă bună a înaintașelor mele, nu mai conta. Nu puteam să risc. Astăzi trebuia să-l protejez pe Andrei de mine însămi.”


Romanul este plin de suspense și răsturnări de situație, făcându-te să speri într-un final fericit, care ți se refuză. Ce s-a întâmplat de fapt, rămâne să vedeți, citind cartea.

Fotografie: Lelia Elena Vasilescu

Cumpără cartea acum!⬇️⬇️⬇️ https://www.libris.ro/plasa-pentru-vise-iulia-florentina-paciurea-ECU978-606-7307-83-2–p24570245.html

Nostalgie

Cât de triste sunt pânzele vapoarelor din port… Ca aripi strânse, închise, amorțite sunt. Parcă vezi în ele vântul cum se joacă, parcă vezi puntea plină de suflete și simți în aer miros de mare, de sare și de zbucium. Cauți zadarnic omul ce le întinde și le potrivește cu plecarea. Pentru o clipă, îți pare rău că nu ești tu omul acela, ca să nu mai suferi. Și atunci înțelegi: uneori te sufocă nostalgia unei alte vieți, nici mai bună, nici mai rea, doar netrăită.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Anatomia unui ideal

#mylegacy

A apărut antologia ANATOMIA UNUI IDEAL – Poezia anilor 2000, volum II, 2022. Cartea a fost tipărită în Polonia, prin intermediul Editurii Castrum de Thymes, condusă de scriitorul Daniel Luca, în condiții grafice deosebite.
Sincere felicitări tuturor! Sunt fericită să mă număr printre autori!

Praf de stea

Ardeai în mine și ardeai puternic,
Cu ochi din mare, păr din Soare,
Ardeai în mine, simplu muritor,
Erai Luna lor… Luna stelelor.

În nopți cu crivăț și cu moarte,
Ardeai în mine, ardeau șoapte,
Mă legănai, mă legănau încet,
Ardeam și eu, puțin, în piept.

În nopți de vară, de poveste,
Ardeai ca fluturii ce-n roi
Își caută o casă, un lăcaș,
Și eram eu, noi doi, doar noi.

Azi nici îți știu prea bine chipul,
Nici nu te pot, avid, picta,
Te-ai stins iubita mea, iubita mea?
Sau m-am stins eu? În praf de stea.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Iubesc, și râd, și plâng

Sunt un grăunte de nisip,
Purtat de vânt şi trecător,
Pierdut în ieri, în azi, în timp,
Al clipelor rătăcitor.

Trăiesc cu sufletul la gură,
Trăiesc cu inima pe tavă,
Beau cu nesaţ o picătură
De-amor şi de otravă.

Sunt veşnic între două stări,
Sunt veşnic rău şi bun,
Şi muşc adesea dintr-un măr,
Convins de şarpele nebun.

Regret, şi plâng, şi cer iertare,
Iubesc, şi râd, şi plâng din nou,
Sunt ca un fluture sub Soare
Şi uneori… sunt ca un bou!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

📍Hodie Scriptoribus

Sunt onorată să fac parte din acest deosebit proiect! Felicitări tuturor celor implicați!

Volumul I al catalogului HODIE SCRIPTORIBUS este gata. Tipărit în Polonia, prin intermediul Editurii CASTRUM DE THYMES, condusă de scriitorul Daniel Luca, în condiții grafice deosebite, format mare, lucrarea prezintă date importante despre activitatea autorilor români contemporani de pretutindeni (Republica Moldova, Germania, Suedia, Italia și România).
Vă puteți descoperi autorii preferați, cărțile pe care și-au pus semnătura, cu scopul de a deschide apetitul pentru lectură, pentru că lectura face parte din viață, fiind considerată o aventură a spiritului, o cale de acces spre dumnezeire și o oportunitate de a te detașa de o lume în care visurile zboară deasupra tărâmurilor necunoscute de alții.

Inimi galbene🍂

Soarele a coborât în iarbă și s-a împrăștiat în inimi galbene precum gutuile. Este cald, dar o simți în vânt, în struguri, în miere și-n serile mai grăbite decât până ieri. O zărești dimineața, pe stradă, într-o eșarfă arămie. Când or fi crescut pisoii din vecini?!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Nimeni

Mă ascund de mine, seara e târzie,
Nimeni de pe lume nu vreau să mă știe;
Mă ascund în mare, valuri chem în vis,
Nimeni nu-i cu mine: sunt în paradis.

Pe nisipul cald, blând, mângâietor,
Pășesc fără teamă… nimeni în pridvor;
În casa din perle nu este durere,
Mă ascund de mine, aici, printre ele.

Nimeni nu-i pe țărmuri, liniște deplină,
Au uitat de mine: Luna e regină;
Am uitat și eu, nu mai simt durere,
Primesc primul val… și îl las: mă piere.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Când taci

Când taci, când taci minute, și ore, și zile în șir… ești fericit ori trăiești ceva zguduitor de teribil? Când taci… ce ți-ai dori ca eu sa fac? Să părăsesc pentru o vreme spațiul nostru intim, sau să mă apropii atât de mult încât să simți că nu ești singur pe lume, că nu vei fi niciodată singur? Ori poate vrei să exist și eu în tăcere, nici vesel și nici trist, luând praful din vitrină și uneori făcând un ceai?
Iulia-Florentina Paciurea

Colivia din aur

Găsești uneori, doar uneori, după ani, persoana căreia îi poți destăinui orice. Absolut orice. Și când începi să vorbești, vocea ta sună atât de ciudat, așa de greu îți alcătuiești frazele și așa de mult trebuie să îți cauți gândurile… Pentru că ai tăcut de prea multe ori, de prea mult timp. Și acum înveți din nou să vorbești, iar cuvintele tale învață din nou să zboare. Le ținusei captive în tine, adânc încătușate în sufletul tău, ca într-o colivie din aur.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Iubește!

Există persoane care au un entuziasm molipsitor și persoane a căror veselie impregnează aerul cu mireasma unei flori rare. Cunosc câteva suflete alături de care pot visa cu ochii deschiși. Sunt norocoasă. Sigur și tu cunoști! O vară magică îți doresc, în preajma oamenilor dragi ție, în preajma oamenilor optimiști, în preajma oamenilor care știu să se ridice de 11 ori dacă au „alunecat” de 10! Iar nopțile de vară… ei, nopțile să-ți fie răcoroase, liniștite, vesele, dar mai ales pline de iubire! Nu-i nimic pe lume ca iubirea: când apare ea, orice grijă își face bagajul, orice temere, orice durere! Iar culorile devin mai vii, aerul pare mai tare, viitorul plin de posibilități! Iubește!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: 08.07.2022

Un strop de cer

În fiecare vară-mi pare
Că mă îmbrac în cer, în mare,
Și tot mergând descopăr leagăn
Din iedera, din mușchi, din Soare.

Îmi fac mereu curaj să stau
O clipă-n brațe mult prea verzi
Și să visez cu ochi deschiși
La un copil cu mâțe și cu iezi…

Atât de mult ne-am depărtat de noi,
De ce-am crezut, de ce-am simțit…
Încât e greu, în turma cea de boi,
Să rămâi tu. Te cred smintit.

Nu înțeleg de ești boem,
Nici vor a înțelege,
Te vor aliniat solemn…
Ca-n fața unui rege.

Și tu devii treptat bufon,
Când vesel și când trist,
Un strop de cer ce s-a ascuns,
În iederă, de propriul vis.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Amintiri furate

Așa erai, măruntă sub un geam mărunt,
Și numărai, ușor, în gând,
Așa eram, ștrengar și vesel și copil,
Pe lângă tine eu pășeam tiptil,
Și tu erai o zână cred…
Desprinsă tot din veri nenumărate;
Și astăzi, sub același geam, te pierd,
Căci vara poartă amintiri furate,
Nici nu mai sunt cu totul ale mele,
Nici te găsesc, să te întreb de ele,
Mă furișez încet, pe lângă geam,
Să prind ce-a fost, să prind ce n-am…

Iulia-Florentina Paciurea

Între foc, povești și fulgi

Fură clipa dacă poți,
Fă din ea lan de ovăz,
Fă trei maci și margarete,
Fă din clipă zid, perete,
Stavilă în nopți de iarnă,
Între foc, povești și fulgi,
Fă din clipă, dacă ajungi
Până la ea, până-n zenit,
Cal regal și poleit,
Fă o rochie ușoară
Cum e rochia de vară,
Fă din clipă cărți, hamac,
Fă și munte, fă și lac,
Și mai fă un ceas străvechi,
De mister învăluit,
Care-o bate neîncetat
Câte clipe ai visat,
Câte clipe poți visa,
Fă din clipă lanț, curea,
Cingătoare fermecată
Peste inima-ncercata,
Fă din clipă ani și veacuri…
Poți să faci ușor! Sunt fleacuri!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Cu pantofii noi

Avem viață în noi, viață destulă, zâmbet și zumzet destul. Avem pantofii noi de teamă doar, căci lumea nu-i chiar așa de tristă să nu-i acorzi șansă după șansă! Nici golul din suflet nu-i chiar așa de mare să nu poți să-l umpli cu viață și dacă simți că nu poți, apasă în el și peste el și pentru tine, cu pantofii tăi noi, timizi. Apasă peste zâmbete! Până intră în golul acela din suflet și se cuibăresc cel putin pentru o vecie pămînteană.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Copilăria are gust de șerbet

Copilăria are gust de șerbet, de orez cu lapte și scorțișoară, de clătite cu dulceață din trandafiri și de salată boeuf. Copilăria miroase ca teiul, ca socul, ca salcâmul înflorit. Ea are cele mai prețioase comori: cărțile vechi ale bunicului, de Ionel Teodoreanu ori Petre Ispirescu. Copilăria se joacă cu picioarele în pârâul satului, se alintă ca pisoiul tărcat al vecinilor și se înduioșează de scâncetul cățeilor născuți în sură. Copilăria s-a ascuns în ochii lumii și chiar dacă o pierzi uneori printre amintiri, ea te va recunoaște și te va urma credincioasă, ca umbra de salcie crudă, până când vei fi pregătit să o îmbrățișezi din nou.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Vară de poveste⛱️

În război cu mine însămi
Astăzi nu mă mai găsesc,
Este vară și mi-e lene
Să m-acuz și să gândesc!
Cel mai bine aștept briza
Și cu fiecare val
Gândurile bune, rele,
Habar n-am unde dispar!
Să tot fie relaxare…
Eu m-am relaxat de tot –
Și de șoareci, și de vrăbii,
Să fiu crudă nu mai pot!
Sufletul mi-l las în voie,
Fără gânduri criminale…
Doar din când în când mai mișc
O codiță pe sub Soare.
Hai și tu să faci ca mine
Sau cum vrei, căci te privește
Dacă faci din vara asta
Vara cea mai de poveste.⛱
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Despre supărările unui copil

De ce nu intelegem oare ca supararile unui copil sunt la fel de mari ca ale noastre? Poate mai mari pentru ca la varsta lor totul se traieste atat de intens… Ceea ce ne dorim a fi minunate lectii de viata, ajung adesea sa fie amintiri crude pentru ei, sa ii raneasca, sa le scada increderea in sine si astfel sa ii lase vulnerabili in fata greutatilor de care atat de mult am dori sa ii protejam. Grija mare la ce, cum, cand si cat le spunem! Si grija aceasta nu trebuie sa fie doar in gandul parintilor, al bunicilor si al profesorilor, ci in constiinta noastra colectiva, a societatii intregi.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Zâmbește!

Sosește vara: vremea aceea fără de nume, imposibil de restrâns în cuvinte și de stăvilit în rigori. Cu tălpile în iarbă, gustând din Soare, ori sus pe o creangă, atârnând de lene dulce, ți-e bine. Vara, timpul nu se mai lasă numărat în secunde, ci în miresme și clipocit de ape, în bătăi de inimă tânără, indiferent de ani. Vara iubești mai aprig și, în același timp, dai un strop de iubire pe somn în plus, cu gândul împăcat. Vara râzi mai des ca iarna și parcă mai tare, și parcă mai ușor. Vara te joci cu papucii în apă, dai lapte la pisoi străini și faci din noapte zi. Devii poet apoi și pictor chiar, înflorind margini de agendă, cu gând de mare-albastră. Zâmbește! E aproape vară!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Mâinile mamei

Mâinile mamei știu să crească cei mai frumoși trandafiri. Au culoare, blândețe, mireasmă și putere. Trandafirii mamei cresc drepți, cuminți, catifelați. Au spini, dar nu rănesc netulburați. Sunt popas pentru fluturi și hrană pentru albine. Mâinile mamei sunt magice, iar noi, precum trandafirii aceștia, suntem norocoși! Suntem trandafirii unui suflet bun și blând, ce ne dăruiește zi de zi tot ceea ce are mai de preț: iubire necondiționată, unică și tămăduitoare.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: 24.05.2022, Teleorman🇷🇴

Respiră! Pășește! Trăiește!

Tot citesc, sub diferite forme, același gând: că de trecut fugi sau că din trecut înveți. Dar până să fugi ori până să devii un înțelept, nu poți oare să iei lucrurile așa cum sunt, așa cum vin, și să faci astăzi tot ce poți pentru a fi bine? De fugit nu poți fugi la infinit și nici nu ar fi sănătos. Înțelepciunea nu vine ușor, nu vine neapărat din experiențele trecutului și, mai ales, vine doar atunci când suntem pregătiți să o primim. Așadar, respirați! Pășiți! Trăiți!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Praf de stele💫

În praf de stele mă transform
Cu fiecare înserare,
Hoinarul inimilor lumii,
Supus domniei tale.
Și rătăcind ca o nălucă,
Fantasma gândurilor mele
Te însoțește peste luncă –
O simplă adiere…
Te însoțește peste ape –
Vâltoare și potop…
Te însoțește peste noapte –
Al vostru, Izotop.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Au înflorit salcâmii

Au înflorit salcâmii,
Nici nu te-au întrebat,
De-ai înflorit şi tu
Şi când mai vii prin sat.

Te-or aștepta cuminţi,
Ca-n fiecare mai,
Nu știu că te tot minţi
Pribeag că nu mai stai.

Şi te-or ierta din nou,
Sau cam așa îți spui,
Când somnul vine greu,
În ţara nimănui.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie din arhiva personală: 18.05.2022

Prea mult verde doare

Prea mult verde uneori doare. Iarba crudă și înaltă, o furtună de frunze… parcă îți aduc amintiri multe și frumoase, atât de frumoase încât ți oprește respirația pentru o clipă și ți se împăienjenește privirea. Ți se face dor de la prea mult verde, dor de tine din trecut, de tine fără griji și plin de planuri. Visai cu ochii deschiși cândva. Îți amintești? Nu contează dacă astăzi nu ești unde ai visat. Aproape nimeni nu este. Dar prea mult verde uneori doare pentru că ți-ai pierdut capacitatea de a visa cum o făceai atunci, mai toată ziua. Drumul te-a întărit, te-a legat de realitate, ți-a arătat ce se poate și ți-a arătat în ce să nu mai speri. Verdele e însăși speranța, ori cel puțin, este culoarea viselor fără opreliști. De-asta doare. Dar cel puțin… doare plăcut.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie din arhiva personală: 18.05.2022

Mi-e dor și azi de mare…

Mi-e dor și azi de mare,
Mi-e dor de mine însămi,
Și nu mai știu de noi,
De ea, de mine, vorbe…
Nu-mi scrie nici o rimă,
Nici eu nu știu a scrie,
Praful prea multor zile
S-a furișat perfid.
Ca un firid în suflet
Un vechi caval vibrează,
O amintire încă
Din mare se-ntrupează…
E o speranță poate
Ce nu poate sa piară,
Ca valurile mării,
În țărmuri se măsoară.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie din arhiva personală ~ 09.08.2018

Un început și un sfârșit

Sentimentele tale cele mai adânci sunt opere de artă, sunt crâmpeie de carte, un colț dintr-o pictură ori câteva solfegii. Trăirile tale cele mai acute au o viață a lor, un început și un sfârșit, și mai ales un parcurs care pe tine te face spectator, ori cel mult un mim. Par atât de sigure pe ele și atât sunt de înrădăcinate în prezent, încât li te supui fără să realizezi. Bune ori rele, parcă ți-ar fi un soi de frate ori de soră pe care viața l-a ales pentru tine, nu tu. Și până să vezi că nu sunteți rudă, că uneori nici măcar prieteni nu sunteți… ești deja într-un univers în care ai pierdut frâiele.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Speranța

Speranța e cuvânt,
E literă şi tuş,
Speranța e în cărți,
În rime şi povești…
Speranța e ca vântul:
N-o vezi, n-o poţi atinge,
Nici ştii de e văpaie,
Ori de curând se stinge.
Nu ştii de e albastră,
De-i albă ori turcoaz,
Nu știi de e în casă
Ori stă pe la pervaz.

Şi de-i atât de vie…
Cum de-o uităm mereu?
Cum de-o vorbim de bine
Doar când ne este greu?

Şi nu e doar cuvânt!
Și nu e doar poveste!
Speranța nu-i doar vânt!
Din cer, încet, se țese…

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Spune oamenilor cine ești

Oamenii te vor descrie în amănunt și vei avea tendința să îi crezi. Îți vor spune ce anume îți place și ce nu, ce job ți se potrivește, ce eșarfă și ce prieteni. De la cele mai insignifiante amănunte până la aspectele esențiale, te vor crea bucățică cu bucățică. Nu trebuie să răsari din imaginația nimănui, nici măcar din imaginația ta! Tu ești tu. Atât. Spune oamenilor cine ești! Altfel, îți vor spune ei ție.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Am culoarea vocii tale

Am culoarea vocii tale,
Am culoarea unui zâmbet
Ce mi-l dai la întâmplare,
Ce mă face, brusc, complet.

Sunt un curcubeu-ființă,
Un mulaj al stării tale,
Şi-n amor, în neştiinţă,
Sunt ferice ca un Soare.

Curgi prin mine ca o apă
Şi mă țeși încet, dibace,
Nici îți pasă de sunt valuri,
Nici de m-ai uitat cu ace.

Nu mă plâng nici eu, e drept,
Prea adânc în părul tău
Stau de nu știu câtă vreme…
Mi-e tot bine când mi-e rău!

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Două zâmbete

Știi cum se învechesc lucrurile, cum devin prea fragile și cum nu mai poți regăsi în ele aproape nimic din ce le definea cândva? Un ibric de cafea de exemplu… Are o viață limitată. Un sac de dormit, un ghiveci, o sorcovă, o undiță, o tabacheră… Și atunci nu le mai folosim. Vremea lor a trecut. Dar vremea inimii tale, indiferent de anotimp, oricâte urme de lacrimi și nedreptăți ar purta, niciodata nu va trece. Niciodată nu vei avea o inimă atât de fragilă încât să nu mai crezi în ea, încât să o închizi exteriorului! Pentru fiecare lacrimă, ai adunat doua zâmbete. Deci, pentru fiecare înfrângere, inima ta se poate înălța de doua ori: o data pentru tine și o data pentru umanitate.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Despre spirit și putere

Puterea spiritului, reală și aproape palpabilă, înseamnă să încerci să obții ceea ce îți dorești cu inima deschisă. Deschisă către schimbări și statornicie, către aprecieri și mustrări, către iubire și uitare, către miracole și monotonie, către orice îți va aduce în prag Universul.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Vis🌙

Am visat că sunt pe-o stea,
Că am ochi de peruzea,
Am visat că sunt pe mare,
Că trec ape şi hotare;

Am visat că sunt regină,
Că-s captivă-ntr-un palat,
Am visat c-o vrăjitoare
Îmi furase-al meu regat.

Am visat că sunt o pană
Mânuită de-un poet,
Că-nmuiată în cerneală
Făuresc mândru portret.

Am visat că-s o petală
Şi că vântul m-a furat,
Am visat că sunt o perlă
Sau un măr puţin muşcat.

Am visat că sunt o rază
Sau un fulg de nea din cer,
Am visat că sunt o urmă
Pe nisip… şi-n valuri pier!

Iulia-Florentina Paciurea

Arhivă personală ~ 10.08.2018

Încearcă să lipești petale

Încearcă să lipești petale
De unde vântul le-a furat
Și vei vedea că omul n-are
Putere de invidiat.

Încearcă să muţi norii-n zare,
Să-ți luminezi a ta grădină,
Și vei vedea că omul n-are
Nimic din forța cea divină.

Încearcă să fii bun şi blând
Cu gărgărița și cu lumea toată
Şi vei vedea că omul are
lubirea Lui neîntinată.

Şi de va fi prea greu vreodată,
Tu de petală nu uita…
Ea-şi lasă zilnic, viața toată,
În voia vântului și-a Sa.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Ca o minge. Exact cât mine!

Gândește-te la mine ca la o minge, ca la o minge colorată de copil, nici mare și nici mică, exact cât mine. Și caută locul în care culorile îmi sunt zgâriate, puțin șterse, puțin amestecate. Eu nu-ți voi spune unde este locul acela. Îl am de multă vreme, de când toată lumea era a mea, iar eu mă rostogoleam prea repede, prea amețitor și nesăbuit. Când vei găsi locul acela al meu, mă vei cunoaște cu adevărat. Și dacă mă vei colora din nou, cu alte nuanțe, nu mă voi supăra. Atunci ne vom putea iubi sincer. Când mă vei colora tu, cu grijă, trainic, și când mă voi rostogoli din nou fără teamă.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

📍Interviu pentru Chic Elite

Cristina Lincu, îți mulțumesc pentru gândul bun, pentru invitație, pentru minunata oportunitate de a ajunge la un nou public iubitor de lectură! Mulțumesc, Chic-Elite!📚⬇️

http://chic-elite.ro/iulia-florentina-paciurea-nu-as-renunta-la-scris-nici-daca-as-fi-nevoita-sa-o-fac-sub-un-pseudonim-masculin-asa-cum-au-facut-o-surorile-bronte-mary-ann-evans-ori-violet-paget/

Flori de prun

Viaţă nouă se iveste
Printre florile de prun,
Vântul iar îmi povesteşte
Fericirea s-o adun.

Mă trimite să o caut
Chiar sub tălpi, în iarba crudă,
Şi-n tăcere s-o ascult
Cum răsare dinspre undă.

Sus pe cer îmi spune vântul
S-o ghicesc în norii moi,
Şi s-o port cu mine-n casă
Intr-o frunză de trifoi.

De-i trifoi cu trei petale,
Îmi promite răspicat
Că tot dânsul, dintr-o glumă,
O petală mi-a furat.

Viața nouă se ivește,
Fericirea o adun
Primăvara asta-n care
Vântu-mi ninge flori de prun.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Hoinărind prin cartier

Hoinărind prin cartier am găsit primăvara. Nu-i vis, nu-i utopie. Deschide fereastra! Se simte bine de tot sub tălpi, în aer, în razele Soarelui, în verdeață și în flori, în vrăbii guralive și în zumzetul de gâze mici. Cineva scutură o lenjerie colorată, repede și timid, cât să prindă mireasma și să o tragă în casă, dar să rămână neobservată de trecători. O pisică uriașă, galbenă ca mușețelul, își face veacul în țărână, într-o gropiță însorită și înconjurată de flori mici și albe, crescute sălbatic și firesc. Dacă ai noroc, prinzi o minge scăpată de voioșia din parcul cu ghiozdane năzdrăvane și joci și tu, preț de-o amintire.
Iulia-Florentina Paciurea

Inimă curată

O lume tristă, neîncrezătoare, speriată, nu te poate afecta, așa cum apa tuturor oceanelor nu poate scufunda o corabie. Dacă nicio picătură nu ajunge înăuntru, lemnul rămâne uscat. Dacă nicio vorbă rea nu te atinge, inima rămâne curată.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Praf de aur

Un păianjen din poveste
Ca o vrajă-şi ţese pânza;
Picuri lucitori de ploaie
O brodează, o-ncovoaie.

De sub greutatea apei,
De sub razele de Soare,
Lucrătura-i minunată
Pare şi mai grăitoare.

Praf de aur de pe aripi
Fluturi trec şi îşi anină,
Broderia fără seamăn
Pare demnă de-o regină.

Pânza-i gata de purtare,
Vântu’ o rupe dintre ramuri,
Dar o umple de culoare
Când o scapă în petale.

Fredonând o melodie,
O ridică din poiană,
Dintre flori şi iarbă crudă,
O domniţă roşcovană.

Iulia-Florentina Paciurea
Versuri din volumul „Emoții”

Fotografie: Pixabay

Fereastra copilăriei

Fereastra copilăriei: loc de vis, de joacă, de brodat speranțe și de îmblânzit temeri, loc de pisoi și de trifoi cu patru foi, de pițigoi și de culori, loc de nea și de Soare, de somn dulce și de nerăbdare, loc de care să-ți legi o parte a vieții și în care să găsești putere nesfârșită pentru cealaltă. Loc de împrietenit cu veșnicia.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie din arhiva personală

Veselia ca pastilă?!

Prea multe cărți motivaționale, prea multe citate de izbăvire sufletească, prea multă amăgire mi se pare mie… Sunt dimineți proaste și zile asemeni lor și seri și nopți așijderea. Iar motivația vine din tine, treptat, atunci când ești pregătit să o simți, să o simți din nou. O carte ajută, un prieten ajută, un sfat bun primit de unde te aștepți mai puțin este tot ceea ce îți trebuie uneori. Doar că nu mi se pare realistă viața prezentată pururi roz și nici nu mi se pare sănătos să ne impunem veselia ca pe o pastilă ori, mai rău, să o mimăm de dragul aparențelor.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Și dacă fericirea este circulară?!

Şi dacă fericirea este circulară?
Şi dacă eu şi tu nu o putem avea deodată?
Înseamnă veşnic să te pierd pe negândite,
Ori poate am învins chiar pe a vieţii roată?
Cum să o-nving îmi pare cel mai simplu lucru,
De vrei şi tu ca mine să gândeşti…
Hai fericiţi să fim şi unul pentru altul,
Nu doar în ale noastre rânduri scurte şi lumeşti!
Iulia-Florentina Paciurea

Ești blând, ești puternic

Oamenii sensibili nu sunt slabi. Ei simt fericirea cu fiecare fibră a corpului și a gândului. La fel de tare… simt deznădejdea. Dacă te numeri printre ei, învață să aștepți. Într-o zi vei simți acea liniște profundă după care tânjești, vei ști să o apreciezi din plin atunci când ea o să apară, vei înțelege că nu este permanentă și vei accepta că nu trebuie întotdeauna să o cauți. Vei descoperi o incredibilă balanță între ceea ce se petrece în jurul tău și ceea ce se petrece în interiorul ființei tale. Vei învața să schimbi nerăbdarea; să alegi curiozitatea. Nu, nu ești slab. Ești un explorator al naturii umane, ești blând, ești puternic.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Respiră!

Planurile nu durează întotdeauna. Nu se pot realiza întotdeauna. Sper să depășești momentele de incertitudine, de confuzie, de panică, de renunțare. Sper să afli și să știi în fiecare clipă că nu ești vinovat, că nu te-ai legat de o iluzie. Sper să înțelegi că viața este așa: cu bune, cu mai puțin bune, mereu schimbătoare. Sper să știi să te bucuri de momentele excepționale trăite, să știi să înduri suferința, să știi că peste toate, există o balanță, un echilibru natural. Sper să știi că toate sunt efemere. Toate, cu excepția iubirii. Rezistă clipelor grele, îmbrățișează pe cele fericite, respiră între cele două!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Și nimeni n-are nicio vină…

Culmi goale, fără de frunziș,
Râu mic, pârâu secat
Și pui de căprioară slabi,
Coioți și-un bebeluș abandonat.

Val de noroi in case bătrânești,
Asfalt topit sub Soare care frige
Și pescaruși răpuși de oboseală;
O plajă de balene în cârlige…

Ghețarii veșniciei se topesc,
Și urși polari privesc dezastrul,
Și oamenii la fel privesc…
Trăindu-și viața lor de alabastru.

Se ceartă cu bunicii vremii,
Se ceartă frații și vecinii,
Se dușmănesc și, din furie,
Lovesc pe după garduri câinii.

Și-om scoate și istoria din cărți,
Și l-om uita pe Eminescu,
Și alții vor trasa noi hărți
Peste hotare, peste bălți.

Ne mângâiem că lumea-i largă,
Și neamuri multe sunt precum al nostru,
Îndatorate ani, pentru o roată,
Hrănind, din palme aspre, monstru.

E auriu, e poleit, și-i șade bine!
Și nimeni n-are nicio vină…
Trăim grăbit și obosit,
Pe o planetă magistrală, în ruină.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

În zăpada de miei

Și ninge, și plouă… E molimă,
Luptă, gheață… E ceartă.
Și peste toate, zăpada-i zăpadă,
Cu gust și miros de-altădată.
Și omul e om, e fragil, e labil,
E blând, e feroce, e teatru, e mască,
Și plânge în drum, în zăpada de miei
După ani, după visuri… Răpus de mișei.
Și totuși e noapte, și totuși e zi,
Și e speranță, și e zăpadă;
Poate-i firesc mieii să moară…
Alți miei se vor naște, sub cer, altă dată.
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: 07.03.2022, București

Și ești sânge, muzică, daltă…

Chip de lut întors spre fereastră,
Spre o lume și negră, și-albastră,
Chip de lut întors spre zenit
Spre un cer pustiit, părăsit;
Chip de lut cu speranțe deșarte,
Cu nopți albe, cu visuri, cu șoapte…
Cine ești? Cine-ai fost? Oare știi?
Ai păstrat un album cu copii?
Cu el, și cu ea, și cu tine
Adunați, risipiți pe coline?
Ai jurnal cu povești și cu flori,
Cu istorii de-amor și fiori?
Ai un trandafir ofilit? O narcisă
Presată? Un catren dăruit?
Chip de lut… ești ca mine.
Ești ca el, ești ca noi, ești ca tine!
Chip de lut… ești țărână și apă,
Și ești sânge, muzică, daltă;
Și ești mare, ești piatră, ești ram!
Ești sădit, înflorit… ești din neam,
O inimă, pe tărâm românesc,
Un fir de nisip pământesc.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Fragment din cartea „Deja Vu”

„…devenise un soi de magnet pentru mine şi fără a mă apropia niciodată prea mult, dacă el se mişca, mă mişcam şi eu… dacă el avea o idee eu o găseam imediat minunată, iar dacă lui îi plăcea ceva anume şi mie începea să îmi placă. Culorile mi se păreau mai vii, gerul de afară nu mai reuşea să îmi îngheţe palmele, râsul şi vocea sa deveniseră brusc un soi de muzică auzită doar de mine. Nu ştiu când s-a întâmplat asta, de ce, cum… dar îmi părea de câteva zile că paşii mei nu mai sunt ai mei, că gravitaţia însăşi se schimbase cumva…”

Iulia-Florentina Paciurea – „Deja Vu”
Cartea este din nou în stoc! Puteți să o cumpărați de aici:📚⬇️ https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Iulia-Florentina+Paciurea

Dor, zambile și iubire

Anotimp nemuritor,
Tu, al florilor potop,
Mă înşeli uşor, uşor,
Pas cu pas şi strop cu strop.

Conspirând cu sânge rece,
Ca dovadă de amor,
Tu pe aripi de zefir
Mi-ai trimis un mărţişor.

M-amăgeşti clipă de clipă,
An de an mă zăpăceşti,
Când cu şoapte de iubire,
Când cu flori ca din poveşti.

Primăvară, vreau să zbor…
Vreau amor şi fericire!
Primăvară, vreau să-mi dai
Dor, zambile şi iubire!

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Fragment din „Deja Vu”

„Te-ai gândit? Poate chiar avem îngeri
păzitori, poate ne privesc chiar acum,
dar noi nu putem să-i simțim… Crezi că sunt nevăzuți? Că sunt ca nişte umbre, ca un fum, ca o ceață? Sunt suflete fără corp, sunt ca un abur? Sau poate crezi că îngeri păzitori sunt peste tot în jurul nostru, sunt zilnic printre noi, dar noi nu știm să-i recunoaștem… Poate și tu și poate chiar eu, într-o bună zi, am fost sau vom fi un fel de ingeri păzitori pentru cineva aflat în nevoie!” – fragment din romanul „Deja Vu”

📍Cartea poate fi cumpărată de aici:⤵️
https://www.emag.ro/deja-vu-iulia-florentina-paciurea-ecu978-606-730-029-1/pd/DG0X3MBBM/

Fotografie: Pixabay

Să cutreier fără hărţi!

Ziua bună se cunoaște
După roua din mustăți,
După Soarele de miere,
După vrabia din ram,
După zumzetul de viaţă
Ce tot crește dinspre geam.
Să tot fie luni mereu,
Să tot fie începuturi,
Și să ai șansa din nou
Să găsești un roi de fluturi.
Să tot fie luni, să fie!
Și să fie vară, bălți,
Cu picioare dezgolite,
Să cutreier fără hărţi!
Să văd lumea, lumea toată,
Sau doar satul meu cel drag,
Și să știu să dau, sub Soare,
Toate grijile-n vileag!

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Dimineți

Mă doare neputința-n dimineți
Când vreau să schimb suflarea toată,
Să suflu colbul pe pereti,
Să zboare zgura rușinată,
Cea ce a nins cu mici meschinării
Peste atâtea pleoape și câmpii,
Peste atâtea mări și jucării
Lăsate-n drum de micii mari copii.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay