Dimineţi

Vreau dimineți ca acelea
Cu Soare, cu flori și cu tine,
Cu vânt ușurel ce se-alintă,
Cu noi doi alergând pe coline.

Vreau dimineți ca acelea
În care clădeam adevăruri,
Și-ale noastre tainice gânduri
În nori se-așezau, sus pe ceruri.

Vreau dimineți cu speranță,
Cu tine și cu trei câini uriași,
În care locuiam pe o stâncă
Pictată de străvechii mayași.

Vreau dimineți de poveste,
Scrise de Cel ce le știe,
Cu penița-nmuiată în viață,
Viață să-ți dea mai mult ție!

©️Iulia-Florentina Paciurea
Toate drepturile rezervate

Imagine: Unsplash

Lasă un comentariu