Noaptea toate zgomotele își pierd din putere, lumina pâlpâie pe asfalt la orice adiere și umbrele frunzelor de tei se joacă pe zidurile ce au rămas călduțe. Atunci aud și văd cel mai clar în sufletul meu și, brusc, cu fiecare gura de aer puțin mai rece ca cele de peste zi, știu că tot ce am trăit bun ori rău a meritat. Și știu că viitorul îmi rezervă mai mult noroc decât nefericire. Tot atunci, văd clar cu ochii minții balanța înclinată tare sub greutatea zâmbetului tău, și a florilor din casă, și a ultimei cărți citite. Și apoi dorm un somn fără vise, liniștit și profund.
Iulia-Florentina Paciurea
Iulia-Florentina Paciurea 📚Scriitor 