Destăinuire

Lacrimi las în ramuri, printre flori de prun,
Fericirea lumii n-am știut s-adun,
M-am lăsat cuprins de un vechi oftat,
Și sub vorbe grele, zilnic, am luptat;

Pentru care rege nici eu nu mai știu;
Simt că în scenariu am fost mort și viu;
Simt că pe sub ziduri, din stâncă străveche,
Am umblat desculț, fără de pereche;

Simt că peste fluturi am călcat în grabă,
Am văzut omida, sub culori, năroadă;
N-am crezut lumina, n-am crezut nici cerul,
Nici destăinuirea; și-am vânat eterul…

Am rupt flori de prun și le-am făcut roată,
Dar mi s-a uscat rochia îndată;
Și când să le-adun, când să cer iertare,
Am găsit doar scrum risipit în zare;

Arsese scenariul omului din lut
Ce a vrut să zboare de la început;
Fără să privească florile de prun,
Fără să iubească pentru azi și-acum;

Fără să adune, cu uimire oarbă,
Colbul de sub tălpi ce-a crezut că-l rabdă;
Fără să-nțeleagă ploile lumești…
Ce l-au plâns pe straie printre flori cerești.

©️Toate drepturile rezervate
Iulia-Florentina Paciurea
29.02.2024