⚡️⚡️⚡️

Mulțumesc, Grațiela Cristina Herghelegiu!

DESTĂINUIRE

Autor: Iulia-Florentina Paciurea
Prezentare: Grațiela Cristina Herghelegiu

Trăim într-o epocă a vitezei, suntem mereu grăbiți, muncim pentru a trăi mai bine, dar, muncind, uităm să mai trăim. Când viața noastră se scurge cu o viteză amețitoare, natura își urmează cursul său calm și așezat, neperturbat de agitația noastră. Anotimpurile se succed în mod constant, într-o ordine bine stabilită de către Creator. Este atâta viață și frumusețe în jurul nostru, iar noi, ca niște orbi, nu știm să ne bucurăm de aceste binecuvântate daruri și trecem nepăsători pe lângă ele, fără să le acordăm atenția cuvenită. Această distanțare a noastră față de frumusețile naturii este surprinsă într-un vers subtil și metaforic de către autoarea Iulia-Florentina Paciurea în poezia ,,Destăinuire". Copleșiți de încercările vieții, obosiți trupește și sufletește, apăsați de multe ofuri și dureri, udăm cu ,,lacrimi" ,,florile de prun", fără să ne bucurăm de ,,fericirea lumii". Stresul cotidian, amplificat de ,,vorbe grele", ne face să fim tot timpul în alertă, pregătiți de luptă. Nu mai suntem stăpâni pe viața noastră, fiind actori într-o piesă de teatru, fără să știm de cine este regizată: ,,Pentru care rege, nici eu nu mai știu./Simt că în scenariu am fost mort și viu,/Simt că pe sub ziduri, din stâncă străveche,/Am umblat desculț, fără de pereche". Trăim superficial, nu pătrundem în esența lucrurilor, ne călcăm în picioare visurile și setea de lumină, iar în graba noastră spre ,,eter" ne-am depărtat de cer: ,,Simt că peste fluturi am călcat în grabă,/Am văzut omida, sub culori, năroadă;/N-am crezut lumina, n-am crezut nici cerul,/Nici destăinuirea; și-am vânat eterul…". Suntem născuți pentru a iubi, pentru a trăi în armonie cu natura, dar, subjugați de mândrie, ne-am îndepărtat de menirea noastră, alergând după câștiguri materiale și, spre final, ajungem să plătim foarte scump această nepăsare: ,,Arsese scenariul omului din lut,/Ce a vrut să zboare de la început,/Fără să privească florile de prun,/Fără să iubească, pentru azi și-acum". Păpuși de lut însuflețite, din dorința de a ajunge cât mai sus, am călcat în picioare și am distrus tocmai ceea ce ne ținea în viață și ne bucura sufletele. N-am știut să prețuim ce ni s-a oferit cu multă generozitate, nu ne-au încălzit privirile ,,florile de prun" și nu ne-au înduioșat ,,ploile lumești" care ne-au ,,plâns pe straie, printre flori cerești". Când ne-am trezit din nepăsare și am dorit să ne cerem ,,iertare" era prea târziu, Regizorul ,,arsese scenariul omului din lut", ca răsplată pentru neiubirea noastră. Felicitări, Iulia-Florentina Paciurea, pentru această frumoasă poezie, venită ca un semnal de alarmă dat ,,omului din lut”, care trebuie să-și reevalueze scara valorilor după care își planifică drumul în viață! Dragi cititori, vă invit să lecturați poezia premiată, să-i percepeți profunzimea ideii exprimate și să adunați cât mai multe clipe de fericire!

DESTĂINUIRE
Iulia-Florentina Paciurea

Lacrimi las în ramuri, printre flori de prun,
Fericirea lumii n-am știut s-adun,
M-am lăsat cuprins de un vechi oftat,
Și sub vorbe grele, zilnic, am luptat

Pentru care rege, nici eu nu mai știu.
Simt că în scenariu am fost mort și viu,
Simt că pe sub ziduri, din stâncă străveche,
Am umblat desculț, fără de pereche;

Simt că peste fluturi am călcat în grabă,
Am văzut omida, sub culori, năroadă;
N-am crezut lumina, n-am crezut nici cerul,
Nici destăinuirea; și-am vânat eterul…

Am rupt flori de prun și le-am făcut roată,
Dar mi s-a uscat rochia îndată
Și, când să le-adun, când să cer iertare,
Am găsit doar scrum, risipit în zare.

Arsese scenariul omului din lut,
Ce a vrut să zboare de la început,
Fără să privească florile de prun,
Fără să iubească, pentru azi și-acum,

Fără să adune, cu uimire oarbă,
Colbul de sub tălpi ce-a crezut că-l rabdă;
Fără să-nțeleagă ploile lumești…
Ce l-au plâns pe straie, printre flori cerești.