Palme

Suntem palme ofilite,
Suntem zâmbete rănite,
Suntem vad secat și mut,
Simțim totul mai acut;

Ni s-au smuls speranțele,
Ni s-au luat dorințele,
Ne sunt toate-n amanet,
Pe nimic sau pe bănet;

Și trăim o parodie
Cam sinistră și pustie:
Nimeni nu râde în sală,
Iară scena pare goală.

Într-un colț, un suflet blând,
Treabă-n teatru neavând,
Cere din priviri iertare
Către toți și către zare.

E strivit de observații,
Judecat, pe loc, de nații,
Care nu-l cunosc, nu-l știu;
Vorbe vin despre pustiu!

Suflețelul este blând,
Se supune tremurând,
Ca un câine lațului,
Soarelui, nisipului.

Dar privind bine în urmă,
Teatrul pare cât o râmă,
Iar toți ocupanții săi
Nu mai par niște dulăi;

Arși de Soare, risipiți,
Calcă dunele grăbiți,
Din priviri cerând iertare
Către oazele din zare.