Romanul „Apă plată cu lămâie – O călătorie în Amazonia”, o tumultoasă poveste de viață, poveste în care ne putem regăsi fiecare dintre noi, a pornit sâmbătă seara pe drumul său în lume, un drum frumos, luminos și puternic. Romanul ne va reaminti să apreciem darul cel mai de preț: viața! Și ne va aminti că prin fiecare decizie și acțiune ne lasăm amprenta, pentru eternitate, pe acest Pământ ce ne protejează, dar și în sufletele celor pe care îi întâlnim, fie și pentru o clipă.
Mulțumesc soțului și părinților mei, pentru iubirea și susținerea necontenită!
Mulțumesc, Fărcaș Nadia, Daniel Baciu, Andreia E. Breaz și întregului personal al Editurii Ecou Transilvan, acolo unde, de 11 ani deja, mă simt între prieteni de suflet!
Mulțumesc, Țene Ionuț, scriitor, istoric, Director al Biroului învățământ, cultură, culte, sport și societate din Cluj-Napoca, pentru pătrunzătoarea prefață a romanului „Apă plată cu lămâie – O călătorie în Amazonia”, pentru onoarea acordată, pentru încredere și curajul pe care mi le-a insuflat! Vă invit să îi descoperiți cuvintele atât de nimerite, ce pe mine m-au cucerit!
Mulțumesc, Domnica Țundrea, pentru prezentarea cărții, pentru atenția, iubirea și pasiunea dăruite, pentru cuvintele izvorâte din complicitatea și chimia ivite între poveste, autor și cititor, firesc și năvalnic.
Vă mulțumesc vouă, tuturor! Ați fost alături de mine, am vorbit și ne-am îmbrățișat, iar de acasă, știu că mi-ați fost alături cu gândul. Sunteți muza mea!
Peste Târgul Internațional De Carte Gaudeamus a picurat sâmbătă seara. Cerul luminos, de iarnă și de sărbătoare a sufletului, a învăluit în magie și mister cărțile adăpostite de standurile editurilor, frânturi din sufletele scriitorilor, prietenii fideli ai iubitorilor de lectură, de viață și vis.
Povestea mea continuă alături de voi toți! Citiți!














