Îmi ești blestem și îmi ești rug

Și mi-ai intrat prin palme-n vene,
Și propriu-mi sânge m-a trădat,
Când inima-mi ‘nceput-a-mi să te cheme
Cu fiecare bit neacordat.

De-atunci îmi par afon, îmi par obtuz,
Căci vocea mea e vocea disperării,
Sunt rătăcit în roșu și difuz,
Rob hematiilor chemării.

Iar tu privești cu o mândrie ascuțită
La tot ce mișc, la tot ce-ndrug,
Iubito, draga mea iubită,
Îmi ești blestem și îmi ești rug.

©️Iulia-Florentina Paciurea
Versuri din volumul „Pulbere de stele”
Cărțile mele de proză și de versuri vă așteaptă aici:
https://www.edituraecou.ro/autor/iulia-florentina-paciurea