Simplă trecere

Îmi bate-n geam o floare albă
Și vântul se alintă pe coline,
E primăvară și-mpletesc o salbă
Ce va pluti în apă cristalină.

Cu o speranță, numai una,
C-ai să pășești pe iarba verde,
Când sus, pe cer, va fi doar Luna,
Lumina ei să ne dezmierde.

Știu c-ai să vii, ca-n fiecare an,
Și-ai să rămâi, o vreme, în tăcere,
Tu porți în suflet, tainic, un ocean,
Iar eu devin un val ce-n tine piere.

La fel cum este vântul, floarea,
La fel cum este însăși Luna,
Și știu că nu-mi cuprinzi mirarea
Când mă privești, la fel, întotdeauna.

Când eu și primăvara toată
Îți suntem doar un scurt popas,
Când știu c-am acceptat o soartă
În care pentru tine-s de pripas.

Loc de îmbrățișare și amor,
Loc de alint fără de margini,
Din care pleci ca timpul, curgător,
Condus de nu știu care pagini.

Căci de-aș găsi, într-un ungher,
Caietul înflorat al primăverii,
L-aș scrie și te-aș face prizonier,
Părtaș iubirii mele și durerii.