Stingeri albastre

Te-am pierdut, cândva, prin viață,
M-ai pierdut la o răscruce,
Toate visele din ață,
Astăzi, se-mpletesc în cruce.

În speranța lor deșartă
Că vor rezista la noapte,
Din iluzii, stau să-mpartă
Amintiri înfrigurate.

Pe ferestre doar crepuscul,
Zi de zi, an după an,
Luminează fad, minuscul,
Doar priviri din porțelan.

Jarul ochilor albaștri
A apus cândva, demult,
Sau, îmi pare, uneori,
Că-i un licăr tremurând.

Mâinilor trandafirii
Le lipsește din culoare,
Strâng perdele rozalii –
Amintiri din ani cu soare.

Uneori privesc la clanță,
Ruginită prea curând,
E lipsită de speranță,
Zgâlțâită doar de vânt.

Cugetare, azi, bizară,
A cuprins un ultim gând:
Stau să moară, să dispară,
Razele de pe Pământ.

Și-n a lor stingeri albastre
Nimic sacru nu rămâne,
Poate, doar, iubirea noastră,
Ce transcende orice „mâine”.