Îmi ești blestem și îmi ești rug

Și mi-ai intrat prin palme-n vene,
Și propriu-mi sânge m-a trădat,
Când inima-mi ‘nceputa-mi să te cheme
Cu fiecare bit neacordat.
De-atunci îmi par afon, îmi par obtuz,
Căci vocea mea e vocea disperării,
Sunt rătăcit în roșu și difuz,
Rob hematiilor chemării.
Iar tu privești cu o mândrie ascuțită,
La tot ce mișc, la tot ce-ndrug,
Iubito, draga mea iubită,
Îmi ești blestem și îmi ești rug.

Iulia-Florentina Paciurea

2 comentarii

  1. inaloveworld spune:

    Superbe versuri! Felicitări pentru ele!

    Apreciat de 2 persoane

    1. iulia.paciurea spune:

      Vă mulțumesc și vă mai aștept! Noapte magică!

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s