Copil pierdut

Dansez un dans spre infinit,
Cu pas grăbit, mereu grăbit,
În contratimp cu lumea toată,
Pășind pe drumul desfrunzit
Al tristei amintiri de mine,
Al dorului strâns din coline
Ce mă mișca, copil fiind,
Ce mi-ascundea realitatea
Și soarta… Nu știam ce-i soarta!
Dansez un dans spre infinit
Cu chipul omului cioplit
De mâna și de vrerea lumii.
Sunt un copil pierdut de raza Lunii.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s