Necuprins

Am fire albe-n păr,
Ca spuma din ape.
Păşesc pe nisip
Lângă valuri, aproape.

Am flori într-o mână
Şi-o scrisoare-n cealaltă,
Va fi cea din urmă,
Ce gândul îmi poartă.

E ceaţă şi-i frig,
E toamnă de-acum,
Toamnă pe ape –
Pe-al vieţii drum.

E-aproape seară,
Dar Luna-i ascunsă
De norii negri,
De ploaie-s pătrunsă.

Arunc scrisorica,
Ca altă dată,
Dar din valuri se-ntoarce
Pe nisip de îndată.

,,N-am forţă” – îmi zic,
Şi-o arunc iară,
Îmi cade şi-o floare,
Un vânt mă-nfioară.

Începe ploaia,
Aproape că plec,
Dar un gând mă opreşte,
În lacrimi mă-nec.

Din noapte, din ceaţă,
Din aburi, din ploaie
Se naşte iubirea;
Privirea-mi se-ndoaie.

Ce văd e aievea,
Sau e doar vis?
E doar dorinţa-mi
Şi-un dor necuprins…

Iulia-Florentina Paciurea