Hoinărind prin cartier

Hoinărind prin cartier am găsit primăvara. Nu-i vis, nu-i utopie. Deschide fereastra! Se simte bine de tot sub tălpi, în aer, în razele Soarelui, în verdeață și în flori, în vrăbii guralive și în zumzetul de gâze mici. Cineva scutură o lenjerie colorată, repede și timid, cât să prindă mireasma și să o tragă în casă, dar să rămână neobservată de trecători. O pisică uriașă, galbenă ca mușețelul, își face veacul în țărână, într-o gropiță însorită și înconjurată de flori mici și albe, crescute sălbatic și firesc. Dacă ai noroc, prinzi o minge scăpată de voioșia din parcul cu ghiozdane năzdrăvane și joci și tu, preț de-o amintire.
Iulia-Florentina Paciurea

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s