Nostalgie

Cât de triste sunt pânzele vapoarelor din port… Ca aripi strânse, închise, amorțite sunt. Parcă vezi în ele vântul cum se joacă, parcă vezi puntea plină de suflete și simți în aer miros de mare, de sare și de zbucium. Cauți zadarnic omul ce le întinde și le potrivește cu plecarea. Pentru o clipă, îți pare rău că nu ești tu omul acela, ca să nu mai suferi. Și atunci înțelegi: uneori te sufocă nostalgia unei alte vieți, nici mai bună, nici mai rea, doar netrăită.

Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s