Exist

Afară ninge încet, abia simțit. Cerul este albastru, rece, iar copacii aruncă umbre ciudate spre zenit. Câteva stăncuțe se sperie din senin și se năpustesc în noapte, stârnind un iureș mic printre ultimele frunze încă agățate de ramurile umede. Seamănă cu degetele unei vrăjitoare ramurile acestea! O pisică țâșnește din tufiș cu viteza unui gând de copil, un câine mic privește încordat spre cărarea goală și caută în aerul tare indicii de primejdie. Pașii mei sunt mai grei, de la ghete poate, ori poate din dorința de a mă prinde trainic de pământ. Pășesc tare, zgomotos, pe frunze, pe asfalt ori în zăpadă, ca să se știe că trec pe aici, pe sub cerul acesta albastru și rece. Ca să se știe că exist și nu mă tem. Găsesc un lampadar blând, cu lumină galbenă și slabă. Rămân o vreme lângă el și câinele se liniștește. Apoi, curajoși, pășim cu zgomot spre casă.
Iulia-Florentina Paciurea