Am ochi de copil şi gânduri de joacă,
Am vise şi doruri strecurate tiptil…
De Crăciun vârsta şi timpul nu au ce să-mi facă,
Ceasul stă-n loc, dar ninge febril!
Castele de gheaţă cerul clădeşte,
Totul în jur mi se pare mai viu,
Inimi de piatră doar Crăciunul topeşte,
Nimeni nu-i trist, nimic nu-i pustiu!
Azi există speranţă în toate,
Azi îmi amintesc poveşti din trecut
Şi mi-e dor de casă, oriunde aş fi,
Şi mi-e dor de ursul de pluş ce-am avut…
Crăciunul nu-i zi şi nu-i vis şi nu trece,
Crăciunul e-n ea şi e-n el şi e-n mine,
Crăciunul e dor, tinereţe, miracol,
Crăciunul trăieşte în iubirea din tine!
Iulia-Florentina Paciurea
✨️✨️✨️Crăciun fericit tuturor!✨️✨️✨️

Crăciun fericit și binecuvântat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sărbători binecuvântate! Sănătate, liniște, bucurii, speranță vă doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană