Mica Unire

Câți știu ce zi e astăzi oare?
Și cât de însemnată?
Ales, popor dintre popoare,
Ales pe veci, nu doar o dată.

Și toți ai tăi sunt frați, surori,
Și toți au mamă România,
Dar prind o lacrimă, fiori…
Câți o iubesc? Câți poartă ia?

Sau totu-i astăzi doar un paravan?
Măști goale puse peste chipuri reci;
Se-arunca vorbele în van
Și doinele sunt fără suflet, seci.

A fost cândva o mare zi,
A fost cândva Unirea Mică;
Tu, neam al meu, mai știi?
Ori îți e scârbă de opincă?

Și bluza cu flori ti-o poartă străinii,
Și macatul măicuței cu ochii de jad,
Țesut cu gândul la copii risipiți,
Se aruncă fără milă pe gard.

Și tu te agiți și crești câte-o șchioapă,
În oglinda din baie te arăți patriot,
Ș-apoi ieși și glasu-ți se-nmoaie,
Te supui, iute, sub orice irod.

Și-or trece ani, și secole or trece,
Și glasul sângelui, mai tare ca o stâncă,
Va-mbărbăta privirea asta rece;
Unirea… se decide încă!

Iulia-Florentina Paciurea

La mulți ani, români!
La mulți ani, România!