Mai stai…

Iubire, mai stai o secundă,
Cu ochii tăi verzi mă inundă.
Iubire, mai stai un minut,
Dă-mi răgaz și curaj și-un sărut!

Iubire, mai stai doar o zi,
Palmele tale altar îmi vor fi.
Iubire, mai stai până mâine,
Să făurim, împreună, o lume!

Iubire, mai stai până mor,
Cu mâna pe clanță-n pridvor.
Iubire, însoțește-mă-n Rai,
Oricum ești un înger… Mai stai!

©️Iulia-Florentina Țanea

Imagine: Pixabay

Lasă un comentariu