Copiii ploilor

Când toamna se așterne peste noi
Și vântul se alintă la fereastră,
Suntem atât de-aproape amândoi,
Iar frunzele-și traduc iubirea noastră.

Sub cerul plin de nori și de culoare,
Te strâng în brațe fără pic de teamă,
Și ochii verzi îmi sunt o sărbătoare,
Iar toamna ne cuprinde ca o mamă.

Se-aștern prin văi perdele arămii,
Iar dragostea o simt atât de vie…
Suntem copiii ploilor zglobii,
Pierduți în joaca noastră aurie.

Iar dacă iarna va sosi curând,
Ne vom iubi cu brumă și cu soare,
La braț cu soarta fiecărui gând,
Toamna din noi va fi nemuritoare.