La un moment dat ai senzația că tot ceea ce era de spus s-a spus deja și că tot ceea ce era de trăit au trăit alții înaintea ta. Ți-au furat ideile, ți-au furat tridentul. Cu ce rămâi? Ce-i de făcut? Poate că suntem condamnați să repetăm experiențele predecesorilor noștri și, în același timp, să căutăm frânturi de originalitate. Le căutăm în orice: în iarbă și în vânt, în priviri blajine ori străine, în gesturi nobile ori în falsitate deghizată. Căutarea aceasta aduce obidă, dar vestea bună este că se poate încheia firesc și fără durere: prin credința că fiecare dintre noi avem un loc aici, un plan în gândul Cuiva, un „ceva” de îndeplinit. Și nu, nu-i destin măreț și nici pedeapsă. Este un dar și-i o minune de liber arbitru. „Este atât de simplu încât devine de neînțeles”, vorba lui Nichita.
Iulia-Florentina Paciurea
Fotografie: Pixabay
Iulia-Florentina Paciurea ~ scriitor
Cum se naște o carte? Nu din căutarea perfecțiunii, ci, mai degrabă, din căutarea unor complicități: ale autorului cu sine însuși, ale omului ce ține în palmă penelul cu cititorul. Se naște din speranța că cel puțin două suflete vor vibra în fața acelorași cuvinte. Și crește, slujind cu fiecare clipă o fărâmă de eternitate.
Iulia-Florentina Paciurea ~ scriitor 