Peste toate cât știi

Sub o rază de Soare, în tremur de Lună,
În deasa pădure, cu licurici pe o mână,
În picioarele goale, pășește, plutește,
Cu o salbă de flori, o mândră zână.

Cum nu mai e alta, aici ori aiurea,
Cum nici prin povești nu mai găsești,
Ea e-ntruparea femeii minune,
Pe care te afli vrăjit s-o iubești.

E femeia cu suflet de copil și regină,
E femeia ce simte pe rând și pe toate,
E femeia stăpână peste a vieții-ți furtună,
E femeia ce-n palmă surâsu-ți adună.

Ea nu are nume, nici zi și nici vârstă,
Ea e în toate, respiră-n frunziș
Toamna târziu, când ceața se lasă,
În luna lui mai, prin parc și prin casă.

Ea este veșnicia cuprinsă cu mâna,
Ea este clipa prinsă în laț,
Ca într-un joc de copile zglobii,
Învârtindu-se ‘n loc, peste toate cât știi.
Iulia-Florentina Paciurea