Un strop de cer

În fiecare vară-mi pare
Că mă îmbrac în cer, în mare,
Și tot mergând descopăr leagăn
Din iedera, din mușchi, din Soare.

Îmi fac mereu curaj să stau
O clipă-n brațe mult prea verzi
Și să visez cu ochi deschiși
La un copil cu mâțe și cu iezi…

Atât de mult ne-am depărtat de noi,
De ce-am crezut, de ce-am simțit…
Încât e greu, în turma cea de boi,
Să rămâi tu. Te cred smintit.

Nu înțeleg de ești boem,
Nici vor a înțelege,
Te vor aliniat solemn…
Ca-n fața unui rege.

Și tu devii treptat bufon,
Când vesel și când trist,
Un strop de cer ce s-a ascuns,
În iederă, de propriul vis.

Iulia-Florentina Paciurea