Să crești

În perlă n-am putut să mă transform,
Iar scoica mi-a ajuns palat diform,
Căci m-am oprit și am rămas nisip,
Ca tu să fii al meu, să mă mai știi un pic,
Ca tu să vezi, prin ochii tăi de ieri,
Același om, în veri, în primăveri,
Ca tu să recunoști în mine marea,
Ca tu să nu cunoști schimbarea;

Dar până când pot fi așa?
Nici fir de praf, nici praf de stea…
Și până când să te primesc cu dor
Când eu m-am rupt din lumea apelor,
Când eu m-am rupt, în sinea mea,
De scoica ce ‘mi-era de-ajuns cândva?

Ai de ales, să crești și tu, iubire,
Sau să rămâi o simplă amintire.

Iulia-Florentina Paciurea