Rămân aplauze…

E anotimpul albului sublim
Și pierd mereu câte ceva:
Astăzi un zâmbet, mâine altul,
Și uneori pierd chiar o stea…

Mă tot întreb, la cât e cerul,
Nu-s Doamne stele de ajuns?
De-ai hotărât să mai iei una?
Ce gând… Ce gând de nepătruns!

Eu sunt prea mic să-Ți cunosc rostul,
Ai Tu un plan și este bun;
În urma stelelor ce-au ars, eu văd:
Rămân aplauze, nu scrum!

Rămân emoții, mii de flori,
Și gânduri triste ce unesc
O nație adunată-n zori,
În fața teatrului ceresc.

Nu sunt poet și nici actor,
Dar de cuvintele-mi contează,
Tu, Stea, în zboru-ți călător,
De sus, din cer, ne luminează!

Iulia-Florentina Paciurea