Iubirea mea, un abur smuls de ploaie,
Iubirea ta, un foc mistuitor din paie,
S-au întâlnit întâmplător pe-o stradă
În care Universul și-a croit ogradă.
Din multitudinea de doruri și de fraze,
Două iubiri rescrise sub aceleași raze,
Două iubiri, când gheață și când foc,
S-au prins în dansul unui vechi noroc.
Poate că Universul a creat o seară,
Și-o stea, pe-același cer să le apară,
A plănuit, zâmbind, s-aducă la un loc,
Două destine prinse în același joc.
De-atunci iubirea lor a traversat milenii,
Și-a adormit, la braț, printre decenii,
A luminat un drum pe ceruri și pe ape,
Cu-aceleași doruri și aceleași șoapte.
Și nimeni n-o să știe cum se-ncheie
Povestea vântului ce poartă zmeie,
Ce a schițat amor pe-același șevalet
Și a pictat pe cer un singur alfabet.
©️Iulia-Florentina Țanea
