Pe ramuri goale toate stau să tacă,
Iar vântul știe tot ce n-am rostit,
Sunt lucruri care mor ca să ne facă
Să știm că timpul e neprețuit.
Sunt ploi ce spală străzile de ieri,
Dar nu și pașii celor care-au fost,
Căci unele plecări devin tăceri,
Iar unele tăceri își au deja un rost.
Poate că tot ce pleacă ne învață
Că frumusețea nu-i să stăpânești,
Ci să privești cum viața se dezvață
De tot ce ai crezut c-ai să oprești.
Iar când aleile rămân fără culoare
Și cerul cade greu peste pământ,
Descoperim că taina cea mai mare
E dorul care știe să dispară blând.
©️Iulia-Florentina Țanea
Cărțile mele de proză și de versuri te așteaptă aici!
https://www.edituraecou.ro/autor/iulia-florentina-paciurea
