Cum se naște o carte? Nu din căutarea perfecțiunii, ci, mai degrabă, din căutarea unor complicități: ale autorului cu sine însuși, ale omului ce ține în palmă penelul cu cititorul. Se naște din speranța că cel puțin două suflete vor vibra în fața acelorași cuvinte. Și crește, slujind cu fiecare clipă o fărâmă de eternitate.
În perioada 18-20 aprilie 2024 a avut loc primul Cenaclu al Grupării Literare „De Amiciția”, într-o locație cu o deosebită încărcătură istorică, în Timișoara. Într-un dans al cuvintelor, punte peste timp, prietenie născută din idealuri comune, cu bucurie, curiozitate și speranță, am avut onorea să cunosc poeți, prozatori, jurnaliști, cântăreți, oameni de o înaltă valoare pe care îi apreciez. Mulțumesc preotului Dan D. Gîrjoabă pentru posibilitatea de a vizita Colecţia de artă bisericească veche a Arhiepiscopiei Timişoarei, aşezată în subsolul Catedralei mitropolitane, cu hramul „Trei Ierarhi”! Este un loc magic, unde am întâlnit-o pe măicuța Filoteea, om ales, ce știe să ajungă cu dibăcie la fiecare spirit, să-i vorbească cu pasiune și pe înțeles, despre Creator și creația Sa, despre „cuprindere”. Ne-au fost alături soprana Marilena Tiber Chircă, tenorul Antoniu Marc, Grupul „Muguri de cânt”, precum și studenții de la Facultatea de Filologie a Universității de Vest din Timișoara, coordonați de Conf. Univ. Dr. Mirela Dorcescu! Mulțumesc organizatorilor – Mariana Moga, Florica Munteanu-Cuc, Daniel Luca, Nicolae Toma, Ioana Rus, Aura Nicoleta! Felicitări tuturor!
Onorată să mă număr printre autori, vă prezint lucrarea „Divin de primăvară”, antologie ce face parte din colecția „Poeți de Pretutindeni”. Am primit cu bucurie diploma de participare, precum și vestea recenziei apărute în Ziarul „Mara”, articol semnat de Ștefan Mărculescu. Mulțumesc, Mihail Tănase! Felicitări tuturor celor implicați! Încercăm, împreună, să fim un far luminos peste veacuri, pentru sufletele de astăzi și de mâine.
Onorată să mă număr printre autori, vă prezint lucrarea colectivă „Clepsidra cu sentimente”, antologia Taberei prieteniei literare „De amicitia”. Cuprinde lucrări ale scriitorilor din țară, dar și a celor care locuiesc în Spania, Italia, Elveția, Suedia, Germania, Republica Moldova și Cipru. Lansarea va avea loc în cadrul ediției cu numărul opt a taberei, în anul 2024. Mulțumesc, Mariana Moga! Felicitări tuturor!
Cu mare bucurie vă prezint „There is more”, articolul meu, publicat de „Gobblers and Masticadores”! Este un articol apreciat de voi și care acum, iată, poate fi lecturat din orice colț al lumii. Mi-ați spus, în repetate rânduri, că aceste cuvinte ar trebui să ajungă la cât mai multe suflete. Și până să am gândul de a face o traducere, a sosit către mine această minunată propunere. Nimic nu este întâmplător! Mulțumesc, Manuela Timofte!
E liniște în casă Și ți-ai uitat pe masă O cheie și o cană; O lacrimă, pe geană, Cade și se lovește De tocul de la ușă; Pe pat e o păpușă.
Poate ești în grădină, Respiri aerul tare, Și vei veni în grabă Cu lucruri de mâncare Și câinele-n picioare.
Sunt poze, flori, perdele, Și toate ale mele… Sunt toate fără viață Și sângele-mi îngheaţă La gândul că în casă Sunt doar fire de ață Ce ți-au căzut în drum; Grăbit, ți-au curs din strai; Așa grăbit erai…
E liniște și scrum, Și cresc ciuperci, în drum, De la atâta ploaie Ce curge fără seamăn De când ești dus pe-aproape; Doar… dincolo de noapte.
Sub o rază de Soare, în tremur de Lună, În deasa pădure, cu licurici pe o mână, În picioarele goale, pășește, plutește, Cu o salbă de flori, o mândră zână.
Cum nu mai e alta, aici ori aiurea, Cum nici prin povești nu mai găsești, Ea e-ntruparea femeii minune, Pe care te afli vrăjit s-o iubești.
E femeia cu suflet de copil și regină, E femeia ce simte pe rând și pe toate, E femeia stăpână peste a vieții-ți furtună, E femeia ce-n palmă surâsu-ți adună.
Ea nu are nume, nici zi și nici vârstă, Ea e în toate, respiră-n frunziș Toamna târziu, când ceața se lasă, În luna lui mai, prin parc și prin casă.
Ea este veșnicia cuprinsă cu mâna, Ea este clipa prinsă în laț, Ca într-un joc de copile zglobii, Învârtindu-se ‘n loc, peste toate cât știi.
Trăim într-o epocă a vitezei, suntem mereu grăbiți, muncim pentru a trăi mai bine, dar, muncind, uităm să mai trăim. Când viața noastră se scurge cu o viteză amețitoare, natura își urmează cursul său calm și așezat, neperturbat de agitația noastră. Anotimpurile se succed în mod constant, într-o ordine bine stabilită de către Creator. Este atâta viață și frumusețe în jurul nostru, iar noi, ca niște orbi, nu știm să ne bucurăm de aceste binecuvântate daruri și trecem nepăsători pe lângă ele, fără să le acordăm atenția cuvenită. Această distanțare a noastră față de frumusețile naturii este surprinsă într-un vers subtil și metaforic de către autoarea Iulia-Florentina Paciurea în poezia ,,Destăinuire". Copleșiți de încercările vieții, obosiți trupește și sufletește, apăsați de multe ofuri și dureri, udăm cu ,,lacrimi" ,,florile de prun", fără să ne bucurăm de ,,fericirea lumii". Stresul cotidian, amplificat de ,,vorbe grele", ne face să fim tot timpul în alertă, pregătiți de luptă. Nu mai suntem stăpâni pe viața noastră, fiind actori într-o piesă de teatru, fără să știm de cine este regizată: ,,Pentru care rege, nici eu nu mai știu./Simt că în scenariu am fost mort și viu,/Simt că pe sub ziduri, din stâncă străveche,/Am umblat desculț, fără de pereche". Trăim superficial, nu pătrundem în esența lucrurilor, ne călcăm în picioare visurile și setea de lumină, iar în graba noastră spre ,,eter" ne-am depărtat de cer: ,,Simt că peste fluturi am călcat în grabă,/Am văzut omida, sub culori, năroadă;/N-am crezut lumina, n-am crezut nici cerul,/Nici destăinuirea; și-am vânat eterul…". Suntem născuți pentru a iubi, pentru a trăi în armonie cu natura, dar, subjugați de mândrie, ne-am îndepărtat de menirea noastră, alergând după câștiguri materiale și, spre final, ajungem să plătim foarte scump această nepăsare: ,,Arsese scenariul omului din lut,/Ce a vrut să zboare de la început,/Fără să privească florile de prun,/Fără să iubească, pentru azi și-acum". Păpuși de lut însuflețite, din dorința de a ajunge cât mai sus, am călcat în picioare și am distrus tocmai ceea ce ne ținea în viață și ne bucura sufletele. N-am știut să prețuim ce ni s-a oferit cu multă generozitate, nu ne-au încălzit privirile ,,florile de prun" și nu ne-au înduioșat ,,ploile lumești" care ne-au ,,plâns pe straie, printre flori cerești". Când ne-am trezit din nepăsare și am dorit să ne cerem ,,iertare" era prea târziu, Regizorul ,,arsese scenariul omului din lut", ca răsplată pentru neiubirea noastră. Felicitări, Iulia-Florentina Paciurea, pentru această frumoasă poezie, venită ca un semnal de alarmă dat ,,omului din lut”, care trebuie să-și reevalueze scara valorilor după care își planifică drumul în viață! Dragi cititori, vă invit să lecturați poezia premiată, să-i percepeți profunzimea ideii exprimate și să adunați cât mai multe clipe de fericire!
DESTĂINUIRE Iulia-Florentina Paciurea
Lacrimi las în ramuri, printre flori de prun, Fericirea lumii n-am știut s-adun, M-am lăsat cuprins de un vechi oftat, Și sub vorbe grele, zilnic, am luptat
Pentru care rege, nici eu nu mai știu. Simt că în scenariu am fost mort și viu, Simt că pe sub ziduri, din stâncă străveche, Am umblat desculț, fără de pereche;
Simt că peste fluturi am călcat în grabă, Am văzut omida, sub culori, năroadă; N-am crezut lumina, n-am crezut nici cerul, Nici destăinuirea; și-am vânat eterul…
Am rupt flori de prun și le-am făcut roată, Dar mi s-a uscat rochia îndată Și, când să le-adun, când să cer iertare, Am găsit doar scrum, risipit în zare.
Arsese scenariul omului din lut, Ce a vrut să zboare de la început, Fără să privească florile de prun, Fără să iubească, pentru azi și-acum,
Fără să adune, cu uimire oarbă, Colbul de sub tălpi ce-a crezut că-l rabdă; Fără să-nțeleagă ploile lumești… Ce l-au plâns pe straie, printre flori cerești.
Lacrimi las în ramuri, printre flori de prun, Fericirea lumii n-am știut s-adun, M-am lăsat cuprins de un vechi oftat, Și sub vorbe grele, zilnic, am luptat;
Pentru care rege nici eu nu mai știu; Simt că în scenariu am fost mort și viu; Simt că pe sub ziduri, din stâncă străveche, Am umblat desculț, fără de pereche;
Simt că peste fluturi am călcat în grabă, Am văzut omida, sub culori, năroadă; N-am crezut lumina, n-am crezut nici cerul, Nici destăinuirea; și-am vânat eterul…
Am rupt flori de prun și le-am făcut roată, Dar mi s-a uscat rochia îndată; Și când să le-adun, când să cer iertare, Am găsit doar scrum risipit în zare;
Arsese scenariul omului din lut Ce a vrut să zboare de la început; Fără să privească florile de prun, Fără să iubească pentru azi și-acum;
Fără să adune, cu uimire oarbă, Colbul de sub tălpi ce-a crezut că-l rabdă; Fără să-nțeleagă ploile lumești… Ce l-au plâns pe straie printre flori cerești.
Se tem când râzi, se tem când iubești, se tem când porți în suflet cutremurătoare neîmpliniri. Se tem de pasiunea ta, de grația ta în fața celor ce nu merită și de focul privirilor tale. Se tem că în realitate ești mai optimistă decât în fotografii, mai blândă, mai zâmbitoare. Se tem pentru că tu știi să ceri și să primești sprijin, pentru că știi să oferi îmbrățișare caldă și trainică aproape oricui. Se tem când îți recunoști greșelile și când îți declari iubirea fără ocolișuri. Se tem când îți amintești tot ce ți s-a spus și când știi să ții pentru tine. Se tem că nu ai nevoie de invenții: fotografiile, vârsta, reușitele, lacrimile, tristețea, iubirea ta nu au filtru, ajustări, modificări, ascunzișuri. Se tem de ceea ce nu pot înțelege. Au uitat că pot fi asemeni ție, că au fost asemeni ție! Viața i-a înghițit nepregătiți și o trăiesc într-un singur fel, în unicul în care au încredere să îi salveze, nici ei nu mai știu din care hățiș. O trăiesc ca pe o luptă, se simt într-o arenă cu reguli nescrise, o trăiesc cu frică și obsedați de control. Asupra celor mai multe lucruri nu poți avea control. Tu știi deja asta. Și vezi?! De-asta se tem: pentru că și tu ești de necontrolat în ochii lor, pentru că ești o forță a naturii în ochii lor. Când tu… doar ești. Și ai înțeles că este suficient să fii.
Cu fiecare zi sunt mai aproape de voi! Astăzi vă prezint volumul colectiv „Fior de argint”, unde am onoarea să apar alături de autori valoroși.
Menționez că romanul „Apă plată cu lămâie” a fost publicat cu Editura Creator, NU cu Editura eCreator! Greșeala NU îmi aparține, așa cum deja am demonstrat, la cererea lui Ioan Romeo Rosiianu. Eu am trimis corect CV-ul de autor către coordonatoarea lucrării.
Mulțumesc, Izabela Tanasă și echipei „Contraste Culturale”! Încercăm, împreună, să fim un far luminos peste veacuri, pentru sufletele de astăzi și de mâine.
Am bucuria să fiu aproape de voi prin intermediul Revistei „Contraste Culturale”, cu adevărat o publicație „de suflet pentru suflet”. Mulțumesc, Izabela Tanasa! Felicitări tuturor autorilor! O amprentă lăsată aici este un pas al neuitării.
Am onoarea să fac parte din GRUPAREA LITERARĂ „DE AMICITIA”, un deosebit proiect cultural, inițiat de distinsa scriitoare Mariana Moga. Începem cu bucurie și speranță, cu visuri și planuri. Este un pas important, pentru fiecare dintre noi, prieteni cu literele, îngăduiți de muze. Felicitări tuturor!
Onorată să mă număr printre autori, vă prezint lucrarea colectivă FULGI DE ZĂPADĂ, a concursului cu același nume. Mulțumesc, Mariana Moga! Felicitări tuturor!👏👏👏
Există în țară, undeva, o comună micuţă. Are aproximativ 2000 de locuitori, o primărie, sediul poliţiei, un oficiu poştal, o biserică şi câteva mici magazine în care poți să găseşti aproape orice. De câte ori intru într-un astfel de magazin mă întâmpină papucii coloraţi, din plastic, aşezaţi lângă lăzile cu cartofi şi lângă frigiderul cu îngheţată la cornet. Cea mai mare mixtură de mici lucruşoare se află, desigur, în vitrina centrală. De aici cumpărătorul poate pleca acasă cu cele mai diferite obiecte, reunite toate pe aceeaşi tejghea. Doar aici, lacul roşu pentru unghii este bun prieten cu un set de pahare, este frate cu o pereche călduroasă de şosete, cu baterii 777 şi chiar cu o pânză pentru ferăstrău. În comuna aceasta copiii ajută părinții să îngrijească animalele, iar laptele, brânza și vițeii văcuței care țin întreaga familie mulțumită, par mult mai importante decât notele obținute la școală. Iarna sosește pe ulițele neasfaltate cu iz de bucurie, dar și de temeri. Copiii se pregătesc din timp pentru colind, bătrânii își amintesc ca prin ceață de propria tinerețe ascultând focul din soba, iar cei mari se îngrijesc de casa: astupă găurile grajdului de animale, învelesc căpițele cu fân, taie deseori un arbore din propria curte pentru a avea lemne de foc. Primăvara sosește întotdeauna cu veselie, cu iezi, cu rațe moțate pe lac, cu mâncare de urzici și ciorbă de stevie, dar și cu pescari. Firicelul de apă al satului, din ce în ce mai firav de la o vară la o alta, se umple de pescari ce au avut grijă să arunce de seara mămăligă ori doar mălai, în apă, în locul unde vor aștepta în liniște, gândindu-se la nimic și la orice, o cât de mică mișcare a plutei. Comuna aceasta există încă și asemeni ei sunt multe altele. Sunt de la an la an mai goale, sunt parcă mai triste. Se luptă încă să își păstreze obiceiurile, căci acolo încă se colindă pe covrigi și nu pe croissante, acolo încă se împrumută zahar din vecini și se fac mici portițe, de-o șchioapă, între curți. În astfel de sate nu domnesc doar mizeria, sărăcia, incultura. În astfel de sate încă se plantează tufănici, iar primăvara se învelesc cu folie solarele în care se vor coace din timp, primele roșii. În astfel de sate sunt bătrâne care preferă să repare o șosetă decât să o cumpere și poate nu este un lucru chiar atât de rău să învățăm ceva de aici, chiar daca noi ne-o cumpărăm! În astfel de sate încă se merge pe jos câțiva kilometri, de la gară către casă și, uneori, cu o căruță care aduce sătenii navetiști, din trenurile ce sosesc dinspre orașele mari, săteni fericiți că au încă un loc de munca, fie el și la 100 de km distanță. Aici unii copii au deja tabletă, însă mulți alții încă joacă șotronul. Există încă o astfel de lume, o lume care încet, încet, apune.
Astăzi, la ora 00:00, eu nu închei și nu încep nimic. Nu închei socotelile cu anul trecut și nici cu oamenii care m-au rănit. Aleg să nu uit nimic din ce am trăit, frumos ori trist. Aleg să învăț din dezamagiri (ele fac parte din mine) pentru că ele m-au ajutat să percep lumea într-un mod diferit. Nu încep un an nou cu planuri bătute în cuie, cu așteptări mărețe ori cu dorințe de neatins. Am planuri, și așteptări, și dorințe. Toți avem. Este sănătos și frumos să avem, însa nu trebuie să ne agățăm de ele. În spatele meu și al tău va sta veșnic și un strop de hazard. Nu destin scris în stele, ci hazard. Eu, dorința și voința mea, combinate cu hazardul din viața mea, mă vor duce pe căi știute și plănuite, dar și pe căi nebănuite. Nu închei și nu sfârșesc nimic astăzi, la 00:00. Dar… aștept! Aștept momentul artificiilor cu entuziasm și aștept cele 365 de zile plină de curiozitate. Sunt un om curios, nelegat de trecut, dar crescut din el, nelegat de viitor, însă dorindu-l! La mulți ani, călătorule, oricine și oriunde ai fi tu! Și… nu uita: fii curios! Iulia-Florentina Paciurea
Târgul de carte Gaudeamus este un loc magic, în care nu doar cititorii își întâlnesc scriitorii preferați și cărțile mult așteptate, ci și un loc în care autorii au bucuria de a se cunoaște, de a se revedea, de a strânge mâinile celor care iubesc, asemeni lor, cărțile. Iubesc proza, poezia, coala albă plină de promisiuni și stiloul ce culege, așterne, drege, modifică și croiește noi povești de viață și vis. Gaudeamus 2023 mi-a adus atât de multe bucurii! Una dintre ele a fost să le cunosc personal pe Laura Nureldin, Oana Arion, Monica Ramirez și Daria Logofătu! Voi ce citiți în această iarnă? Eu vă las aici, în imagini, câteva sugestii dragi inimii mele. Cărțile vă așteaptă cuminți, în librării. Te-ai gândit? Pot umple chiar și tolba lui Moș-Crăciun!
Onorată să mă număr printre autori, vă invit să descoperiți antologia „Iarna din SUFLET”!
Cea de-a 39-a antologie marca Ecreator a intrat la tipar. Volumul are 430 de pagini și îmbrățișează-ntre coperți creațiile a 64 de autori din România, Germania, Italia, Canada, SUA, Franța și Republica Moldova.
Semnează-n acest număr următorii: Gheorghe Apetroae, Ana Vecerdea ARDELEAN, George G. Asztalos, Mara Lauretta Balaban, Barascu P Marian, Rodica Ioana Bândilă, Constantin Bejenarru – BECO, Elena Borcuti, Nutu Bota, Sergiu Botezatu, Botici Gabriela, Cornelia Calaidjoglu, Ionuţ Caragea, Mihaela Johnny CD, Iulia Maria Ciherean, Coman Eugenia, Marieta Coman, Adriana Craciun, Ion Cristofor, AnaMaria Dămoc, Johnny Ciatlos-Deak, Dican Elena, Dimitriu Gabriela, George Dimitriu, Florin DOCHIA, Vasile Didoacă DOJANĂ, Anamaria Iulia DRAGOMIR, Florin DRAGOMIR, Mihai EPLI, Valentina Genoiu Geambasu, Ioan Gheorghiţă, Daniela Herbei, Anamaria Iliescu, Ion Toma Ionescu, Valentin LUPEA, Ana Liliana Mihai, Dan Mitrache, Violeta Mitru, Constantin Mindruta, Cristian Lucian Mladin, Liliana Moldovan, Marin Moscu, Olimpia MUREȘAN, Așer Negoi, Gloria NIȚU, Nitu Vali, Iulia-Florentina Paciurea, Florina Emilia Pincotan, Mariana Popa POTAISA, Ion RĂȘINARU, Aurelia Rînjea, Nicodim Dumitru ROMAR, Petre Stoica, Serban Vasile, Dumitru Talvescu, Loreta Toader, Elena Toteanu, Arpád Toth, Al Florin ȚENE, Ionuț ȚENE, Ana Urma, Vicky Toma, Loredana Zeller, Dana ZEN și Marius ZINCĂ.
Târgul de carte Gaudeamus este un loc magic, în care nu doar cititorii își întâlnesc scriitorii preferați și cărțile mult așteptate, ci și un loc în care autorii au bucuria de a se cunoaște, de a se revedea, de a strânge mâinile celor care iubesc, asemeni lor, cărțile. Iubesc proza, poezia, coala albă plină de promisiuni și stiloul ce culege, așterne, drege, modifică și croiește noi povești de viață și vis. Vă invit să o revedeți pe Marina Costa și să descoperiți cartea sa, „De dor, de dragoste, de moarte”! Pentru mine a fost o bucurie!
Ieri a fost doar începutul, primul pas în lume, al noului meu volum „Pulbere de stele”. Zilnic va fi despre ea, despre această carte cu povești de viață în versuri, povești ca ale fiecăruia dintre noi, pentru că noi toți suntem praf de stea, unul frumos, luminos și puternic. Vom ști să apreciem acest dar neprețuit: viața! Și ne vom lăsa amprenta, pentru eternitate, pe acest Pământ ce ne apără și aici, acasă, în această țară minunată: România! Mulțumesc soțului și părinților mei, pentru iubirea și susținerea necontenită! Mulțumesc Farcas Nadia, Constantin Măruțoiu, Andreia E. Breaz și întregului personal al Editurii Ecou Transilvan, acolo unde, de 10 ani deja, mă simt între prieteni de suflet! Mulțumesc Al Florin Tene, Președinte național al Ligii Scriitorilor Români și Membru al Academiei Americano-Române, pentru uimitoarea prefață a volumului „Pulbere de stele”, pentru onoarea acordată, pentru încredere și curajul pe care mi le-a insuflat! Vă invit să îi descoperiți cuvintele atât de nimerite, ce pe mine m-au cucerit! Vă mulțumesc vouă, tuturor! Ați fost alături de mine în număr mare și, de acasă, sunt convinsă că mi-ați fost alături cu gândul. Obișnuiesc să scriu și să public proză însă voi mi-ați arătat și această cale, cea a versurilor scrise cu inima. Sunteți muza mea! Peste Targul International De Carte Gaudeamus s-au așezat în seara trecută primii fulgi de nea, învăluind în magie și mister, cărțile adăpostite de standurile editurilor, frânturi din sufletele scriitorilor și prietenii fideli ai cititorilor. Povestea mea continuă alături de voi toți! Citiți!
Afară plouă încet, abia simțit. Cerul este albastru, rece, iar copacii aruncă umbre ciudate spre zenit. Câteva ciori se sperie din senin și se năpustesc în noapte, stârnind un iureș mic printre ultimele frunze încă agățate de ramurile umede. Seamănă cu degetele unei vrăjitoare ramurile acestea! O pisică țâșnește din tufiș cu viteza unui gând de copil, un câine mic privește încordat spre aleea goală și caută în aerul tare indicii de primejdie. Pașii mei sunt mai grei, de la ghete poate, ori poate din dorința de a mă prinde trainic de Pământ. Pășesc tare, zgomotos pe frunze, pe asfalt ori în tină, ca să se știe că trec pe aici, pe sub cerul acesta albastru și rece. Ca să se știe că exist și nu mă tem. Găsesc un lampadar blând, cu lumină galbenă și slabă. Rămân o vreme lângă el și câinele se liniștește. Apoi, curajoși, pășim cu zgomot spre casă.
În viață învățăm mai mult să dăm drumul decât să ținem aproape. Și nu-i absolut nimic rău în asta. Nimic nu crește, nimic nu se schimbă, nimic nu se desăvârșește când este imobilizat, când este strâns prea tare în brațe.
Onorată să mă număr printre autori, vă invit să descoperiți „Toamna din suflet”, cea de-a 38-a antologie marca „eCreator”, volum pe care și-au pus semnătura 52 de autori din România, Canada, Franța, Germania, Italia și Moldova. Mulțumesc, Ioan Romeo Roșiianu! Felicitări tuturor celor implicați în acest deosebit proiect!
Vreau să cred că semănăm. Nu ca spinii trandafirilor, nu ca fulgerele, nu ca lava și nici ca gândurile rele ori ca vorbele grele. Semănăm în lumină, în credință, în grădini și în cărți. Semănăm în tot ceea ce este frumos pe lume. Tu, care vrei la fel ca mine, nu mă căuta! Noi, cei care semănăm, nu trebuie să ne căutăm pentru a fi la un loc, ci trebuie să ne risipim pentru a purta cu noi peste mări și țări, în toate colțurile lumii, exemplul nostru. Și să știi, tu, care îmi semeni mie, că nu ești niciodată singur pentru că noi ne putem oglindi în toate apele Pământului și, mai ales, ne putem îmbrățișa în fiecare curcubeu.
Cam cât cuprind din tine? Ce poți cuprinde-n vis. Cine să mă aline Când mă trezesc surprins Că nu-i nimic și nimeni? Doar flori și poze teanc. Și-un câine… latră-n vânt. Se-aude peste veac. Și timpul trece greu, Iar eu visez mai rar. Îmi pare, de o vreme, Că ai prins viață iar: Îmi pare că vii noaptea, Când eu adorm grăbit, Și-ți simt parfumul ziua! Prin casă ai pășit. Acuma ești în lume Cu gânduri și cu treburi. Și eu, aici, c-un câine, Sunt năpădit de ierburi. Îmi cresc prin curte, mari, Acoperă fereastra. Și te visez din nou. Trăiesc. În noaptea asta!
Ne găsim timp să adunăm jigniri în fraze și apoi în paragrafe; uneori în compuneri de mii de cuvinte, necerute la niciun examen. Ne găsim timp să mototolim sentimente ce nu sunt ale noastre și să schimonosim adevărul. Găsim timp din belșug să ne căutăm sufletul de răutăți, să fabricăm cât mai multe și să le înșirăm pe o sârmă invizibilă, prinse cu clești soioși, la vedere, cât mai la vedere. Găsim timp să împroșcăm cu noroi în stânga și-n dreapta, chiar și pe vreme buna, chiar daca a înflorit tufănica. Găsim timp să fim mândri, orgolioși, plini de obidă orbitoare, palizi de mânie și roșii de foc interior, mocnit, iscat fără vânt, peste o spuză de frustrări. Nu ar trebui să avem timp pentru toate acestea. Viața este prea scurtă. În clipa dintre clipe, în clipa magică de viață ce ni se scurge printre degete, nu este timp pentru a omorî sentimente bune. Doar pentru a crea câteva fărâmi de lumină! Cu cât mai repede vom înțelege lucrul acesta, cu atât mai multe vieți rătăcite vom schimba. Începând cu a noastra. Iulia-Florentina Paciurea
„Era o mulțime colorată, emoționată, veselă și tristă în același timp, veșnic neobosită, o mulțime obișnuită cu viața de noapte, fie ea și după o zi de muncă la birou. Mi-a venit să râd, așa… singură cum mă aflam. Mi-a venit să râd pentru că mi-am imaginat pentru o clipă că toate sunetele au dispărut. (…) La început am fost amuzată de micul meu experiment, însă lumea fără sunete începea încet, încet, să mă scârbească. Rochiile mi se păreau prea scurte, dansul puțin indecent, expoziția de bijuterii, și ceasuri, și poșete scumpe mi se părea prea mult pentru o simplă aniversare. Încă nu apăruse fotograful, căci atunci chiar aș fi avut ce urmări! Va ploua cu sute de imagini, sute de clipe surprinse intenționat sau aiurea, sute de dovezi de frumusețe ajutată și teribilism forțat. Întâi mulțimea se va grăbi să își aranjeze ținuta și să își lipească pe chip zâmbetul lucrat acasă, în oglindă. Apoi vor dori fotografii cu sărbătorita, căci așa era normal să fie… Apoi vor dori fotografii aranjate, prelucrate, în poziții seducătoare, ștrengărești. După toate acestea, fotograful va rămâne într-un colț, ca un copil cuminte, și va căuta să surprindă instantanee. Când toți cei de la petrecere îl vor fi uitat, acele instantanee vor face cât 1000 de cuvinte. Ele îți vor descrie adevărata petecere, iar dacă mâine ori peste zece ani vei dori să îți amintești cum a fost, instantaneele vor fi mărturia neîntinată a adevărului.” Iulia-Florentina Paciurea Fragment din romanul „Apă plată cu lămâie”. Cartea poate fi cumpărată de aici: https://www.libris.ro/apa-plata-cu-lamaie-iulia-florentina-paciurea-LIB978-606-8953-57-1–p10750152.html
Nu presupune că oamenii se vor schimba. Nu te adânci în speranța și în coșmarul că o vor face doar pentru tine dintr-un întreg univers de suflete, că tu vei fi excepția. Nu ai nevoie de o astfel de validare. Și, dacă decizi să ai în viața ta un om pe care ți l-ai dori altfel modelat, decizia ar trebuie trecută prin filtrul rațiunii, și nu prin cel al dorinței întărită de vanitate, de naivitate sau, de foarte multe ori, de singurătate.
Noaptea toate zgomotele își pierd din putere, lumina pâlpâie pe asfalt la orice adiere și umbrele frunzelor de tei se joacă pe zidurile ce au rămas călduțe. Atunci aud și văd cel mai clar în sufletul meu și, brusc, cu fiecare gura de aer puțin mai rece ca cele de peste zi, știu că tot ce am trăit bun ori rău a meritat. Și știu că viitorul îmi rezervă mai mult noroc decât nefericire. Tot atunci, văd clar cu ochii minții balanța înclinată tare sub greutatea zâmbetului tău, și a florilor din casă, și a ultimei cărți citite. Și apoi dorm un somn fără vise, liniștit și profund. Iulia-Florentina Paciurea
Pe sub soarele de august nu e chip să mergi ca pe sub cel de până ieri. Parcă nu mai ești chiar tu în august și faci nebunii și ți le povestești singur, în gând, iarna. „Ce vară am avut”… te gândești. Nici o vară nu va mai fi la fel! Nici tu nu vei mai fi același. Vei fi mai bătrân cu un an în vara ce vine și cine știe cum gândesc bătrânii?! Ori… poate sunt tot niște tineri deghizati, cu păr de zăpadă? Trăiesc mai mult în iarnă ei, mai mult decât în august. Așa se și explică de ce sunt mai cuminți! Iulia-Florentina Paciurea
Înainte de alți copii, am fost noi. Până să învățăm să ne jucăm împreună, până să legăm primele prietenii sfioase, până să clădim povești în care fiecare să aibă un rol numai al său. Pe când motanul ne părea când jucărie, când fiară fioroasă, am fost noi, singurii copii din curtea noastră, singurii cu drepturi pe lângă borcanul cu dulceață și cu mustăți de la smântâna călduță, din zorii fiecărei zile. Am avut prieten un cățel și când viața ni se părea nedreaptă, el singur ne-a ascultat și mângâiat supărarea. Am avut multe mușcături de tânțar, am avut pișcături de urzică și uneori, situație gravă de tot, am avut o țeapă din căpița cu paie în deget, chiar lângă unghie, așa cum doare cel mai tare! Înainte de alți copii, fiecare cu povestea sa, am fost noi, cu cea mai frumoasă și realistă poveste. Am fost căpitanii oastei noastre de pluș, pastorii iezilor primăvăratici și prințesele fără nevoie de salvare, frumoase și istețe, cârmuind cu drepturi din naștere, inimile bunicilor cu păr de argint. Am fost… și undeva adânc în noi, vom fi o viață întreagă! Iulia-Florentina Paciurea
Bate-o rămurică la fereastra mea, Picură pe geam ploaie și speranță, Într-o bună zi, va fi mâna ta… Din aburi se nasc versuri de romanță;
Eu deja te știu, te cunosc din vise, Ești în preajma mea, propriu meu abis, Ești fantasma verii strânsă în culise Ce ‘și-așteaptă rolul rupt din paradis.
„În unele dimineţi am senzaţia clară că de astăzi ceva se va schimba sau că eu mă voi schimba. Mă uit în oglindă şi ochii ce mă privesc înapoi sunt veseli, energici, au o sclipire ce nu o cunosc, dar care îmi place. Soarele sau ploaia, întreaga zi de afară, vântul, florile de primăvară sau chiar cele de gheaţă îmi par în ziua aceea mai vii, mai colorate, grăitoare, aproape însufleţite. Părul meu, rochia, perdelele, rujul, toate îmi vorbesc şi toate îmi sunt prietene. Este o zi ca oricare alta, dar pe care toată fiinţa mea o percepe diferit… şi în astfel de zile merg la piaţă ca şi când aş urca pe o scenă şi mi se pare că fiecare persoană pe lângă care trec îmi este cumva apropiată sau că într-o bună zi o voi cunoaşte. „
Majoritatea dintre noi nu ne regăsim, nu evoluăm emoțional fără a avea un impuls, nu avem revelații dintr-un simplu motiv: nu căutăm să ne regăsim, nu căutăm să creștem spiritual, nu credem în soluții ce se găsesc în singurătate. Dar atunci când ne simțim încolțiți, când globul de cristal ce ne proteja se sparge, când ne oprim din toate pentru a putea respira sacadat, atunci începem acea anevoioasă călătorie către noi. Ne căutăm menirea. Ori liniștea. Căutăm răspunsuri la întrebări ce nu știam că există. Și, în timp, ne cunoaștem. Noi pe noi. Nu, nu ne regăsim: pentru că nu am fost niciodată pierduți. Doar ascunși. Iulia-Florentina Paciurea
Și dacă mi-ai fura privirea Te-aș recunoaște după pas, Ori, chiar mai bine, după glas, Și dacă mi-ai fura auzul Te-aș recunoaște după urme, În nisip, cum știu că lași fărâme, Te-aș recunoaște-n ce rămâne, Și dacă mi-ai fura cuvântul Te-aș reclădi din mine… Gândul Ar fi tot ce m-alină, ce înclină Balanța zilelor deșarte, A zilelor în care-i numai noapte, Ai răsari din mine. Înțelegi?! Și am fi unici și întregi. O… Fură-mi vocea și privirea, Și fură-mi până și gândirea, Chiar și așa te-aș reclădi, Din vânt, din ploi, din păpădii!
Bucuroasă de un nou proiect, alături de autori valoroși, alături de Lilioara Macovei, de Zarra și de Revista AGORA ARTELOR, vă invit să descoperiți Legendele Sânzienelor!
Nu îi mai spune că este bine, că nu are motive serioase să plângă, că în lumea asta largă sunt lucruri mult mai rele, suferințe mult mai mari față de ale sale. Nu sunt. Fiecare are propriul taler! Nu astfel îl ajuti. Pentru el, ceea ce simte în aceste momente, este deosebit de grav. Nu-l mai compara, nu-i opri lacrimile, nu-l apăsa și tu. Nu-l face să se simtă, o dată în plus, singur, neînțeles, inadaptat, incapabil. Nu vezi? Este lipsit de speranță. Se află într-un moment în care bunele tale intenții îi par sufocante. Nu-i adăuga durerea de a se simți vinovat pentru ceea ce trăiește. Iulia-Florentina Paciurea
Într-o lume din ce în ce mai grăbită, haotică, malițioasă, într-o lume din ce în ce mai greu de îndurat, să iubești un alt suflet poate fi o evadare, o ancoră, o rază de speranță. Însă, în realitate, iubirea aceasta te va învăța să te salvezi singur, să te protejezi, să dăruiești fără să aștepți nimic în schimb. Ce altceva ți-ai putea dori?! Iubind… vei crește.
Copilăria are gust de șerbet, de orez cu lapte și scorțișoară, de clătite cu dulceață din trandafiri și de salată boeuf. Copilăria miroase ca teiul, ca socul, ca salcâmul înflorit. Ea are cele mai prețioase comori: cărțile vechi ale bunicului, de Ionel Teodoreanu ori Petre Ispirescu. Copilăria se joacă cu picioarele în pârâul satului, se alintă ca pisoiul tărcat al vecinilor și se înduioșează de scâncetul cățeilor născuți în sură. Copilăria s-a ascuns în ochii lumii și chiar dacă o pierzi uneori printre amintiri, ea te va recunoaște și te va urma credincioasă, ca umbra de salcie crudă, până când vei fi pregătit să o îmbrățișezi din nou.
Iasomia – vis de zi și de noapte, vis de viață de copil și de suflet tânăr prins în efemer, parfum de viață trăită intens, parfum de speranță într-un viitor magic, frumos ori măcar mai bun decât până astăzi. Iasomia te forțează să crezi în primăvară, în vară și în tine. Iasomia este promisiunea dorințelor încă nerostite și a pasiunilor. Crezi în Creator, căci El îți vorbește prin toate! Astăzi… printr-o iasomie. Iulia-Florentina Paciurea
Cu lacrimile vieții scurte, Cu pietrele din râuri, mute, Clădești castele și furtuni, Cu palmele, apoi, dărâmi, Și-n cioburile din trecut Ai chip de lut și de-nceput, Te minți că nu ai a te teme… Să mai iubești, mai este vreme!
Și mori câte puțin în fiecare zi, Sub cer, și Soare, și raze aurii, Și te apleci spre firele de iarbă, Și te scufunzi și ele îți fac salbă, Și-ți fac cunună, în curând, tu știi… Că ai murit, deja, în fiecare zi.
Onorată și bucuroasă de o selectă companie, vă invit să descoperiți „Muguri de primăvară”! Mulțumesc, pentru gândul bun, pentru inițiativă și implicare, Emanuela Florea! Mulțumesc, Izabela Tanasă!
Onorată să mă număr printre autori, vă invit să descoperiți „Universal” – Scriitori ai lumii – Interviuri. Mulțumesc, Mariana Moga! Felicitări tuturor celor implicați în acest deosebit proiect!
Mariana Moga: „Astăzi am intrat în posesia antologiei „UNIVERSAL”- Interviuri, volumul I. Mulțumesc din suflet tuturor celor care au ales să contribuie la apariția volumului! Prezenta lucrare se adresează publicului larg, cu scopul de a susține cultura scrisă, fiind și un bun instrument de lucru pentru cine vrea să cunoască omul ce cu sinceritate transmite, simte, gândește sau construiește o realitate căreia îi aparține. Un alt obiectiv este de a oferi o imagine de ansamblu, asumându-mi riscul interpretării că orice proces de selecție este sclavul subiectivității. Mi-am dorit să prezint autori contemporani, deși, uneori, a sugera e mult mai riscant decât a spune. Și totuși nu am reușit să trec peste intenția de a oferi, ca document, ca lectură, un volum de interviuri, motivat de faptul că ei, creatorii, trebuie mereu tratați cu respect și admirație. Opera lor este diversă, dar vocile se diferențiază în funcție de cum înțeleg să-și transmită viziunile. Așa cum se poate observa, dorința mea a pornit dintr-o admirație față de oamenii de litere, de modul cum știu să se afunde în lumea pe care o creează, devenind una cu ea, fiindcă o carte bine scrisă este o lume întreagă și literatura bună un balsam pentru sufletul cititorului. În prezenta lucrare sunt incluși scriitori care trăiesc în mai multe țări, motiv pentru care fișele de autor sau interviurile apar în limbi diferite, în funcție de locul în care trăiesc, limba vorbită în țara respectivă, locul unde s-au născut. Un numitor comun îl reprezintă traducerea fiecărui profil literar în limba engleză. Vă îndemn să cunoașteți autori contemporani de pretutindeni, cu scopul de a deschide apetitul pentru lectură, pentru că lectura face parte din viață, fiind considerată o aventură a spiritului și o cale de acces spre dumnezeire.”
Meriți lucrurile bune care ți se întâmplă și le meriți pe toate acelea la care speri, seară de seară, atunci când închizi ochii, înainte de a adormi. Și nu le meriți pentru că ai terminat o facultate cu note excelente, pentru că ai o familie iubitoare, pentru că ai un serviciu de care ești mândru. Pur și simplu… le meriți! Nu de ochii lumii trebuie să te simți admirat, nu ai nimic de demonstrat. Dragostea care începe de la tine pentru tine este cea mai frumoasă și sănătoasă formă de dragoste. Și acest fel de dragoste este cel care, din momentul în care l-ai îmbrățișat, se va împrăștia asemeni focului sălbatic din povești și va reuși să atingă și să mângâie sufletele celor din jurul tău. Meriți lucruri bune, meriți să te iubești și să fii iubit. Merită să dăruiești, la rândul tău, speranță și căldură! Iulia-Florentina Paciurea
Oferiți o fetiță în costum popular, mică, de-o șchioapă, cu rochița din tricot și păr din fire de cal. Oferiți un coșar, nu parfum! Un coșar vesel, boțogaș, vopsit caraghios, cu galben, cu gri… Oferiți ghiocei, nu pantofi! Ghiocei inocenți, din mâini grăsune și colorate, ori zbârcite de timp, adunați cu veselie ori de nevoie! Oferiți un căluț, nu un ceas! Un căluț din lemn, cu lac de unghii roșu pe copite și negru pe post de coamă. Oferiți o țestoasă decorată cu zirconiu ori zaruri din pluș. Nu oferiți bufnițe din aur! Oferiți un trifoi cu patru foi ori, și mai bine, o plimbare prin zăpadă! Oferiți un kilogram de făină unei bătrâne, nu cercei cu diamant! Oferiți un zâmbet în loc de o geantă și o îmbrățișare în loc de sfidare! Știu: nu mai sunt la modă ideile mele… Ce să faci cu ele? Cine le primește le va arunca? Poate că nu! Ideile, precum mărțișoarele de mai jos, sunt veșnice și nu își pierd valoarea. Valoarea sentimentală cel puțin… singura care ar trebui să conteze, măcar o zi din an! Iulia-Florentina Paciurea
După nenumărați pași în întuneric sper să găsești o victorie, una simplă, modestă, oricât de insignifiantă. Și sper ca izbânda aceea să îți umple sufletul cu lumină tămăduitoare, suflet rănit de minciuni și de nedreptăți. Poate că astăzi nu o vei înțelege pe deplin, însă victoria aceea ești chiar tu, o variantă a ta suficient de puternică încât să își permită și să își dorească să fie fragilă. Să își dorească să riște, să iubească, să râdă din nou. Iulia-Florentina Paciurea
Onorată să mă număr printre autori, vă anunț cu bucurie că a apărut lucrarea „Portrete literare – Scriitorii anului 2023 și opera lor”. Mulțumesc, Mariana Moga! Felicitări tuturor participanților!
Tot citesc despre noul trend: nu ai nevoie de prea multă matematică dacă vrei să devii pictor, doctor sau pescar. În opinia mea (am trecut de la cibernetică la scris romane de ficțiune) este total greșit! Matematica ajută la formarea sinapselor, a legăturilor neuronale. Ca să rezolvi o problemă de matematică nu ai nevoie doar de memorie. Te „forțează” să ai logică, intuiție, să compari, să faci simulări, să ai perspicacitate, atenție distributivă. Multe alte științe pleacă de la matematică ori sunt semnificativ îmbunătățite de cunoștințele matematice. Este adevărat că astăzi copiii învață prea multe ore pe zi și deseori în loc de sport au după-amiaza plină cu ore de germană ori informatică, de la vârste poate prea fragede. De aici însă, până la a le oferi o copilărie lipsită de greutăți „matematice” este o cale extrem de lungă. Proaspeții adulți iubesc însă extremele în locul sănătoaselor căi de mijloc. Așadar, nu mă mai miră deloc când întâlnesc copii foarte pregătiți, dar extenuați și fără prieteni, și copii crescuți aproape exclusiv cu netflix pe post de ambianță, incapabili să se concentreze mai mult de câteva minute pe un subiect ce nu le stârnește interesul prin culori puternice. Matematica poate că nu frapează, dar este necesară. În doze potrivite și de la vârste fragede. Iulia-Florentina Paciurea
Mulțumim, Cristina Steliana Mihailovici! Mulțumiri tuturor celor implicați! Vă sunt, bucuroasă, alături! Mulțumiri celor care ne urmăresc și ne încurajează! Alături de voi, Mica Unire este Mare!
Dacă trandafirii se nasc din ţărână, ce se naște oare din praful atâtor stele? Nu trăim cumva într-un univers cu mult mai colorat și mai misterios decât ne-am imaginat? Cu alți ochi voi privi florile de acum înainte: ele sunt abia simple vestitoare ale unei existențe miraculoase.
Meriți lucrurile bune care ți se întâmplă și le meriți pe toate acelea la care speri, seară de seară, atunci când închizi ochii, înainte de a adormi. Și nu le meriți pentru că ai terminat o facultate cu note excelente, pentru că ai o familie iubitoare, pentru că ai un serviciu de care ești mândru. Pur și simplu… le meriți! Nu de ochii lumii trebuie să te simți admirat, nu ai nimic de demonstrat. Dragostea care începe de la tine pentru tine este cea mai frumoasă și sănătoasă formă de dragoste. Și acest fel de dragoste este cel care, din momentul în care l-ai îmbrățișat, se va împrăștia asemeni focului sălbatic din povești și va reuși să atingă și să mângâie sufletele celor din jurul tău. Meriți lucruri bune, meriți să te iubești și să fii iubit. Merită să dăruiești, la rândul tău, speranță și căldură! Iulia-Florentina Paciurea
Crește gândul liber Ca o floare-n munți, Cresc aripi și doruri Rupte din povești, Fruntea cea smerită Caut-adevăruri Printre ierburi ‘nalte, Pe sub pietre vechi, Smulge mici istorii Despre ieri și azi, Largi ferestre albe, Către viitor, Știu a înflori, Albe, în pridvor. 🩶🪽 Peste toate astea, La braț cu credința, Munții îmi par maluri Tot de-o mare albă, Spuma cea din valuri Îmi croiește salbă, Anii trec alene Și eu tot în floare, Scriu istorii mici În nisip de aur, Veșnicia toată O cuprind cu gândul, Nici nu o regret, Nici ne războim, Doar ne aparținem; Albe… înflorim. Iulia-Florentina Paciurea
Ți-ai făcut un nou prieten. Ești convins că îl cunoști. Ai aflat, desigur, câți ani are, câți frați are, unde lucrează, pe ce salariu lucrează, câte tablouri are, câți câini și câte pisici are, câte țări a vizitat, câte mașini are, câte kilograme are, câte camere are locuința sa. Tare mult ne mai plac cifrele! Dar tu știi? Ai aflat? Ce cărți îi plac? Iubește ploaia? Ce speranțe are? Crește flori? Face plimbări lungi pe malul mării? Merge cu bicicleta? Îi plac brazii de Crăciun? Ii plac colindele? Luna ianuarie îl întristează? Este timid? Se teme de întuneric? Are jucării vechi din pluș? Păstrează un jurnal? Dansează la petreceri? Ce muzică ascultă? Râde ușor? Pescuiește? Îi place zăpada? Ți-ai făcut un nou prieten. Chiar îl cunoști? Chiar ți-ai făcut?! Iulia-Florentina Paciurea
În perlă n-am putut să mă transform, Iar scoica mi-a ajuns palat diform, Căci m-am oprit și am rămas nisip, Ca tu să fii al meu, să mă mai știi un pic, Ca tu să vezi, prin ochii tăi de ieri, Același om, în veri, în primăveri, Ca tu să recunoști în mine marea, Ca tu să nu cunoști schimbarea;
Dar până când pot fi așa? Nici fir de praf, nici praf de stea… Și până când să te primesc cu dor Când eu m-am rupt din lumea apelor, Când eu m-am rupt, în sinea mea, De scoica ce ‘mi-era de-ajuns cândva?
Ai de ales, să crești și tu, iubire, Sau să rămâi o simplă amintire.
Și clipa se-așterne pe clipă, Și suflul de vânt peste suflu, Viața-și mărește-o aripă, Noian de trăiri cuprinzând.
Și ochii-ți strecoară pe gene Alai de visări și de spaime, Copilul din tine se teme, Se teme să piardă din taine.
Căci Luna e nouă, Pământul e nou, Și toate-ale lor respiră pe veci, Doar tu te agiți, doar tu ești legat De-un timp mult prea scurt să petreci.
Și totuși ești tu, ești cu toate în gând, Cu jocuri, cu părinți, cu iubiri, Anii de trec, în zbor, rând pe rând, Nicicând vor lăsa prea goale priviri.
Și știi a spera, și știi a glumi, Cu tine, cu alții, cu viața în sine; Ce-i timpul? Ce-i anul? Ce-i clipa? Le aduni, cu un gând, lângă tine! Iulia-Florentina Paciurea
Dacă nu ați reușit să ascultați astăzi, la ora 18:00, Radio Romantic, versurile trimise de mine sunt aici. A fost un proiect minunat, un poem colectiv, unul cu foarte multe voci, cu drag, pentru fiecare dintre voi!
Până la urmă te vei îmbrăca cum vei dori, vei vorbi ceea ce vei gândi, vei iubi cum numai tu știi, vei trăi după regulile tale. Ce sens are să aștepți să faci toate acestea când vei fi pierdut deja o mare parte din timpul tău prețios pe Pământ?! Iulia-Florentina Paciurea
Se spune că un papagal bătrân nu poate învăța să vorbească… Dar tu? Care este vârsta la care vei renunța să încerci să zâmbești, să înveți să fii cald, să ajuți, să fii empatic și darnic? Care este vârsta la care vei găsi ca scuză pentru egoism, nepăsare și indiferență anii deja scurși? Nu ești o pasăre cu penaj uluitor, bună prin natura sa, indiferent de absurdele cerințe omenești. Ești un fiu, o fiică a Pământului. Ești un frate, o soră a locuitorilor săi! Iulia-Florentina Paciurea
Energia nu poate fi creată și nici nu poate fi distrusă. Energia se poate doar transforma și în această transformare stau miracolul, speranța și oportunitatea unui nou început. Pentru că Universul nu îți răpește niciodată un lucru ori un suflet fără să îți dăruiască o altă bucățică de Rai, ori aripi pentru o nouă încercare. În urma celor mai abrupte cărări și în urma celor mai adânci răni vei descoperi cea mai frumoasă și mai luminoasă versiune a ta. Iulia-Florentina Paciurea
Am ochi de copil şi gânduri de joacă, Am vise şi doruri strecurate tiptil… De Crăciun vârsta şi timpul nu au ce să-mi facă, Ceasul stă-n loc, dar ninge febril!
Castele de gheaţă cerul clădeşte, Totul în jur mi se pare mai viu, Inimi de piatră doar Crăciunul topeşte, Nimeni nu-i trist, nimic nu-i pustiu!
Azi există speranţă în toate, Azi îmi amintesc poveşti din trecut Şi mi-e dor de casă, oriunde aş fi, Şi mi-e dor de ursul de pluş ce-am avut…
Crăciunul nu-i zi şi nu-i vis şi nu trece, Crăciunul e-n ea şi e-n el şi e-n mine, Crăciunul e dor, tinereţe, miracol, Crăciunul trăieşte în iubirea din tine! Iulia-Florentina Paciurea
Știi că toți avem nevoie de cineva? Chiar toți. Avem o lume întreagă de necesități și cine mai nimerit decât o lume întreagă să ni le adape? Dar vezi… nu există două lumi. Nicăieri în Univers. Fiecare dintre noi este lumea cuiva și, uneori, parcă nu suntem suficient de mulți. Nu de puternici, de mulți! Și cred că ne asortăm șosetele de sărbători tocmai pentru asta: pentru a ne simți împreună.
Din ce în ce mai mulți tineri plâng mult, obosesc repede, își regretă trecutul, se tem de viitor ori, mai rău de atât, le devine indiferent viitorul. De ce atât de multe suflete bătrâne în corpuri adoleșcentine? Pare că ne reamintim dureros orice vreme de restriște și, în același timp, nu ne amintim decât rareori ce ne-a mișcat cu adevărat. Până și machiajul a început să ne placă „tare”, negru, de noapte pe timp de zi. Tinerețea este pe cale de dispariție astăzi, la fel ca urșii polari, la fel ca vulturii din Carpați și la fel ca sufletele entuziaste, pasionale.
Nu îi mai spune că este bine, că nu are motive serioase să simtă ceea ce simte, că în lumea asta largă sunt lucruri mult mai rele, suferințe mult mai mari față de ale sale. Nu sunt. Fiecare are propriul taler! Nu astfel o ajuti. Pentru ea, ceea ce simte în aceste momente, este deosebit de grav. Nu-i adăuga durerea de a se învinovăți pentru ceea ce trăiește. Nu o mai compara, nu-i opri lacrimile, nu-i ține o lecție despre normalitate. Normalitatea cui?! Nu o face să se simtă, o dată în plus, singură, neînțelesă, inadaptată, incapabilă. Nu vezi? Este lipsită de speranță. Se află într-un moment în care bunele tale intenții îi par sufocante. Iulia-Florentina Paciurea
Este teribil să nu ai pe cine iubi. Și este de neconceput că astfel… ți-e bine. Nu simți dor, durere, neliniște, tristețe, ură. Este liniște. Și pentru că uneori ai nevoie de exact acest soi de liniște, născută din singurătate și din însingurare, nu-i teribil. Doar pentru o vreme este suficient să îți auzi respirația, bătăile inimii, pașii. Ești tu cu tine. Și cu Dumnezeu.
Afară ninge încet, abia simțit. Cerul este albastru, rece, iar copacii aruncă umbre ciudate spre zenit. Câteva stăncuțe se sperie din senin și se năpustesc în noapte, stârnind un iureș mic printre ultimele frunze încă agățate de ramurile umede. Seamănă cu degetele unei vrăjitoare ramurile acestea! O pisică țâșnește din tufiș cu viteza unui gând de copil, un câine mic privește încordat spre cărarea goală și caută în aerul tare indicii de primejdie. Pașii mei sunt mai grei, de la ghete poate, ori poate din dorința de a mă prinde trainic de pământ. Pășesc tare, zgomotos, pe frunze, pe asfalt ori în zăpadă, ca să se știe că trec pe aici, pe sub cerul acesta albastru și rece. Ca să se știe că exist și nu mă tem. Găsesc un lampadar blând, cu lumină galbenă și slabă. Rămân o vreme lângă el și câinele se liniștește. Apoi, curajoși, pășim cu zgomot spre casă. Iulia-Florentina Paciurea
Curajoșii ezită, fac greșeli, se tem, sunt nesiguri, au regrete și au împliniri. Să trăiești fără rețineri, nu înseamnă să fii nesăbuit, să iei decizii pripite, să nu te protejezi și să nu îi protejezi pe ceilalți. Înseamnă doar, ca de fiecare dată când ți-e frică, să alegi să fii curajos. Asta-i toată diferența. Și-i mare! Este imensitatea albastră a speranței triumfând, zi după zi, peste vocea tremurândă, peste pașii nesiguri, peste ochii larg deschiși către o realitate cu de toate, neprietenoasă uneori, prea curând schimbătoare alteori, imprevizibilă mai mereu. Curajul este albastru! Iulia-Florentina Paciurea
Nu reacționa de fiecare dată, nu transforma câteva cuvinte într-o luptă interminabilă, cu argumente numeroase, prezentate cu înflăcărare și însoțite de emoții de tot soiul. Nu trebuie să convingi întotdeauna, nu trebuie să câștigi conversația, nu trebuie să schimbi modul lor de gândire, nu trebuie să te asiguri că nu-ți vor ieși din cuvânt. Nu îi vei convinge să te respecte, să te creadă, să te iubească, dacă te zbați clipă de clipă în colivia gândurilor. Nu reacționa de fiecare dată. Privește către tine, către emoțiile tale. Ocrotește și iubește liniștea ta. Trăiește, în primul rând, cu gândul la sufletul tău. Iulia-Florentina Paciurea
Iulia-Florentina Paciurea ~ scriitor 