Eu îți doresc noroc la oameni!

Ne dorim noroc. Noroc în dragoste, noroc la bani și sănătate. Ne dorim mașină, casa și piscină. Ne dorim bijuterii. Ne dorim șefi blânzi și generoși. Ne dorim examene ușoare și gene lungi. Ne dorim noroc în toate. Aproape în toate! Eu îmi doresc și îți doresc noroc la suflete! La oameni! Nu doar la soț, copii și părinți, nu doar la prieteni și vecini… Noroc la oamenii aceia străini, pentru care și tu și eu suntem niște străini. La colț de stradă, de bloc, pe alee, în magazin, în lift și în metrou: acolo îmi doresc și îți doresc noroc, noroc la oameni!
Iulia-Florentina Paciurea
Fotografie: Pixabay

Spune oamenilor cine ești!

Oamenii te vor descrie în amănunt și vei avea tendința să îi crezi. Îți vor spune ce anume îți place și ce nu, ce job ți se potrivește, ce eșarfă și ce prieteni. De la cele mai insignifiante amănunte până la aspectele esențiale, te vor crea bucățică cu bucățică. Nu trebuie să răsari din imaginația nimănui, nici măcar din imaginația ta! Tu ești tu. Atât. Spune oamenilor cine ești! Altfel, îți vor spune ei ție.”
Iulia-Florentina Paciurea

Despre posibilități și curaj

Pentru că adesea mi-e teamă să port în inimă, port pe brațe. Și brațele îmi devin prea grele uneori și atunci scap pe jos, pe podea, pe asfalt ori în iarbă, bucățele din ce ar fi putut fi. Și ce cade pe pământ reavăn încolțește, crește și mă împresoară. Și stiu că voi scăpa din strânsoare doar atunci când voi decide să ridic la piept toate posibilitățile. Apoi, ceea ar fi putut fi devine posibil și inima mea, acum curajoasă, poate atât de ușor să separe și să păstreze binele, încât mă întreb adesea: de ce m-oi fi temut în trecut?
Iulia-Florentina Paciurea

Este un dar!

La un moment dat ai senzația că tot ceea ce era de spus s-a spus deja și că tot ceea ce era de trăit au trăit alții înaintea ta. Ți-au furat ideile, ți-au furat tridentul. Cu ce rămâi? Ce-i de făcut? Poate că suntem condamnați să repetăm experiențele predecesorilor noștri și, în același timp, să căutăm frânturi de originalitate. Le căutăm în orice: în iarbă și în vânt, în priviri blajine ori străine, în gesturi nobile ori în falsitate deghizată. Căutarea aceasta aduce obidă, dar vestea bună este că se poate încheia firesc și fără durere: prin credința că fiecare dintre noi avem un loc aici, un plan în gândul Cuiva, un „ceva” de îndeplinit. Și nu, nu-i destin măreț și nici pedeapsă. Este un dar și-i o minune de liber arbitru. „Este atât de simplu încât devine de neînțeles”, vorba lui Nichita.
Iulia-Florentina Paciurea
Fotografie: Pixabay

„Nu mi se aplică!”

Avem o mulțime de cărți publicate pe bandă rulantă, scrise în câteva săptămâni, cu un singur fir narativ, fără personaje bine conturate. Am făcut cibernetică și economie, dar recunosc că doar anii de muncă m-au cizelat, cărțile deja publicate și perseverența. Mai am extrem de multe de învățat. Dacă citești pentru relaxare, pe plajă ori seara, poți alege aproape orice. Dacă vrei o cultură generală solidă nu te poți rezuma la cărțile scrise astăzi. Dacă esti autor, în nici un caz nu te poți numi scriitor fără să citești cărțile clasice ale înaintașilor români, dar și străini. Legat de „Nu am trăit în epoca aceea, nu mi se aplică”: sigur că nu toți am cunoscut un mediu asemănător celui descris în „Ion”, în „Moara cu noroc”, în „Moromeții”, însă pe lângă valoarea lor istorică, aceste cărți te pot învăța un anumit stil, un anumit vocabular, o anumită construcție a frazei. Ar mai fi un aspect: astăzi întâlnesc în multe cărțile de ficțiune fuga după fantastic, un limbaj vulgar, o exagerare a lucrurilor complet nefirească. Din cele clasice învățăm că o descriere erotică nu trebuie să fie una vulgară pentru a fi „vie”, pentru a prinde unui public prea puțin avizat. Legat de autorii contemporani români pot spune că mulți dintre ei se consideră perfecți și nu sunt dispuși să lucreze cu propriul manuscris de zece ori dacă este necesar… În țările cu o adevărată cultură a cărții, aceștia nu ar trece de o primă și fugitivă examinare a editurii. Autorii puțin informați și plini de sine au dat naștere cititorilor care nu știu să ceară mai mult pentru că nu au aflat că există „mai mult”!
Iulia-Florentina Paciurea

Fotografie: Pixabay

Formula fericirii

Continuă lucrurile cărora le permiți să continue. Regula aceasta generală aduce împlinire ori eșec, o lume întreagă de posibilități ori deznădejde. Pare simplu! Formula fericirii, ori măcar a clipelor de fericire, îți este la îndemână. Și-atunci, dacă-i atât de simplu, de ce permiți răul? De ce nu-l strecori prin sita deasă a acestei luminate soluții? Poate pentru că ar însemna, uneori, odată cu greșelile, să lași să picure în țărână și o parte din tine. Și atunci permiți multe, prea multe să continue, și bune dar și rele, de teamă să nu rămâi incomplet.
Iulia-Florentina Paciurea
Fotografie: Pixabay

Viața prin sticlă

În ziua de astăzi se fac cu ușurință cele mai bizare confuzii, atunci când vine vorba de sentimente omenești. Dorința de liniște se confundă cu defensiva, defensiva se atribuie gresit unui caracter slab, dar totusi mândru, iar slăbiciunea se consideră depresie și mândria se crede a proveni strict din neadaptare și frustrare. Toate acestea sunt greșite. Se confundă într-atât încât duc la pierderi iremediabile: se pierd prietenii, se pierd rude, se pierd vecini și colegi. Ne pierdem unii de alții, social vorbind, și ne afundăm fiecare în dreptatea lui, în casa și în fotoliul lui. Privim viața prin sticlă, prin cea a telefonului, a televizorului ori pur și simplu de la fereastră. Poate că ar trebui să ne dăm singuri o tema, grea dar necesară, aproape vitală! Să descâlcim confuziile adunate noian, să ascultăm bine de tot pe cei din jurul nostru, dar și să ne facem ascultați. Să renunțăm la comoditate, teamă ori nepăsare! Să reînnodăm tot ce s-a rupt pe fondul unor greșeli de interpretare și să facem toate acestea începând de astăzi. Iar nodurile să le strângem tare de tot, atât cât să ne poată susține greutatea în nevoi sufletești! – Iulia-Florentina Paciurea

Despre noi

Am impresia ca de fiecare data cand ne revedem esti o alta persoana. Ma surprinzi cu ganduri si fapte vesnic noi, mereu nebanuite. Si am impresia ca fiecare loc pe care il vizitam impreuna, loc ce il stiam in cele mai mici amanunte pana ieri, acum este altfel. S-a schimbat peste noapte ori chiar sub ochii mei si a devenit de nerecunoscut. Nu stiu daca sa ma feresc de tine ori daca sa te iubesc si mai mult… Simt o paralizanta teama de nou pasind lang tine si, in acelasi timp, o senzatie puternica de apartenenta la toate ale tale: la parul si rochia si zambetul tau. Tot ce stiu este ca strada mea nu mai este a mea, nici parcul prin care imi pierdeam vremea singur, nici banca pe care ti-am scris primele randuri. Le-ai facut pe toate ale tale, intr-o clipa! Si nu stiu daca mi le-ai luat fara voia mea ori chiar eu ti le-am facut cadou, candva… – Iulia-Florentina Paciurea
https://www.facebook.com/Iulia.Paciurea/

Înainte de alți copii, am fost noi!

Înainte de alți copii, am fost noi. Până să învățăm să ne jucăm împreună, până să legăm primele prietenii sfioase, până să clădim povești în care fiecare să aibă un rol numai al său. Pe când motanul ne părea când jucărie, când fiară fioroasă, am fost noi, singurii copii din curtea noastră, singurii cu drepturi pe lângă borcanul cu dulceață și cu mustăți de la smântâna călduță, din zorii fiecărei zile.
Am avut prieten un cățel și când viața ni se părea nedreaptă, el singur ne-a ascultat și mângâiat supărarea. Am avut multe mușcături de tânțar, am avut pișcături de urzică și uneori, situație gravă de tot, am avut o țeapă din căpița cu paie în deget, chiar lângă unghie, așa cum doare cel mai tare!
Înainte de alți copii, fiecare cu povestea sa, am fost noi, cu cea mai frumoasă și realistă poveste. Am fost căpitanii oastei noastre de pluș, pastorii iezilor primăvăratici și prințesele fără nevoie de salvare, frumoase și istețe, cârmuind cu drepturi din naștere, inimile bunicilor cu păr de argint.
Am fost… și undeva adânc în noi, vom fi o viață întreagă! – Iulia-Florentina Paciurea

Despre scurtături și despre mere

Nu există scurtături către bunătate, nici către răutate. Nu există scurtături către medalii de aur și nici către portofele furate. Fiecare alegem o cale și pășim către ea cu mult înainte de a fi demni de laudă ori de ocară. Pășim încă din copilărie, fără să știm și fără să avem un merit clar sau o vină. Pășim în adolescență, încercând să ghicim mai mult în cei din jurul nostru decât în noi, care ar fi drumul… Pășim în tinerețe, convinși că am descoperit cine suntem, plini de curaj și ambiție. Pășim mai târziu, aflând că nu au existat niciodată scurtături în viață, către cine ar trebui să fim cu adevărat. Uneori alegerea vine pe nesimțite, alteori ne surprinde, uneori ne dăm răgaz de gândire și alteori nu mai avem timp pentru răgaz. Nu există scurtături către noi și nu ar trebui să le ghicim ori să le căutăm. Răgaz însă, ar trebui să învățăm să ne dăm încă de mici, exact așa cum între aritmetică și citire, există recreație pentru un măr!
Iulia-Florentina Paciurea

Viața nu-i luptă, e rochie!

Seara nu-și alege prietenii. Ea poartă pe umeri bucuriile și tristețile de peste zi și ți le lasă ție toate, să te împaci ori să plângi. Mantia de sentimente e ca seara: nici nu știi bine dacă îți ține de cald ori dacă-i zdrențuită. O vreme te lupți să înțelegi, o vreme te lupți să alegi… La un moment dat sosește resemnarea, iar mai apoi un somn fără vise, obositor. Dar sunt și seri care îți aduc înțelepciune, în care privești pe fereastră și aerul nopții te mângâie, în care privești în oglindă și te simți mai puternică decât ieri. Atunci bei un ceai și citești o carte, ori poate că probezi o rochie ce te așteaptă de multă vreme, o rochie – sentiment, o mantie ce ai puterea să ți-o alegi singură. Apoi somnul vine ușor, cu o promisiune: serile sunt diferite, zilele la fel, iar fiecărui rău îi urmează un bine. Adormi zâmbind: viața nu-i luptă, e rochie! 💃
Iulia-Florentina Paciurea
Fotografie: aprilie 2018

A fi sau a nu fi o floare rară

Există persoane care au un entuziasm molipsitor, a căror veselie impregnează aerul cu mireasma unei flori rare și a căror căldură mișcă aproape orice suflet. Dacă le întâlnești, prețuiește-le! Nu le invidia, nu le ocoli, nu le marginaliza de teamă că stralucirea lor te va așeza în umbră. Iubește-le și veți străluci împreună! Încearcă să le îndepărtezi și ele vor străluci oricum, indiferent de tine, iar tu le vei regreta zâmbetul cald, prietenia, prezența în lucruri mari și mici.
Iulia-Florentina Paciurea

Despre suflet și cinism

„Sufletul nu are vârsta”, ne-am obișnuit să gândim sau cel puțin să o spunem. Sigur am citit pe undeva cum că nu are… Dar când devenim triști prea des, când suntem pesimiști mai mereu, oare nu ne răsar mici riduri, fine dar multe, pe interior? Ai observat că ești sarcastic din ce în ce mai des? Cinic? Poate că vârsta sufletului se măsoară în cinism. Chiar așa! Încearcă să nu îmbătrânești înainte de vreme. Încearcă să rămâi optimist, să crezi în umanitate, să admiri o floare, să faci planuri. Încearcă să fii un exemplu și pentru ceilalți. Tare mult avem nevoie de astfel de exemple pentru că, din nefericire, exemple de aroganță (pe post de platoșă) amestecată cu amărăciune (ca stare de fapt) avem destule.
Iulia-Florentina Paciurea
Fotografie: Pixabay

Este suficient să fii

Se tem când râzi, se tem când iubești, se tem când porți în suflet cutremurătoare neîmpliniri. Se tem de pasiunea ta, de grația ta în fața celor ce nu merită și de focul privirilor tale. Se tem că în realitate ești mai optimistă decât în fotografii, mai blândă, mai zâmbitoare. Se tem pentru că tu știi să ceri și să primești sprijin și pentru că știi să oferi îmbrățișare caldă și trainică aproape oricui. Se tem când îți recunoști greșelile și când îți declari iubirea fără ocolișuri. Se tem când îți amintești tot ce ți s-a spus și când știi să ții pentru tine. Se tem că nu ai nevoie de invenții: fotografiile, vârsta, reușitele, lacrimile, tristețea, iubirea ta nu au filtru, ajustări, modificări, ascunzișuri.
Se tem de ceea ce nu pot înțelege. Au uitat că pot fi asemeni ție, că au fost asemeni ție! Viața i-a înghițit nepregătiți și o trăiesc într-un singur fel, în unicul în care au încredere să îi salveze, nici ei nu mai știu din care hățiș. O trăiesc ca pe o luptă, se simt într-o arenă cu reguli nescrise, o trăiesc cu frică și obsedați de control.
Asupra celor mai multe lucruri nu poți avea control. Tu știi deja asta. Și vezi?! De-asta se tem: pentru că și tu ești de necontrolat în ochii lor, pentru că ești o forță a naturii în ochii lor. Când tu… doar ești și ai înțeles că este suficient să fii.

Iulia-Florentina Paciurea Fotografie: mai 2020

https://www.facebook.com/Iulia.Paciurea/

Eu sunt pe drum

Am tot aflat din stânga și din dreapta că lumea a încheiat 2020 mai înțeleaptă și mai plină de empatie ca niciodată. Mulți spun că s-au dezvoltat incredibil de mult în lunile trecute, că au evoluat cu viteza luminii și că astăzi sunt ființe mult mai capabile. Capabile de măreție… se subînțelege. Majoritatea ne asigură că se simt mai puternici și că sunt aproape pregătiți… cam pentru orice scenariu nefast. Ei au primit bucuroși câteva lecții și le-au învățat cu vârf și îndesat. Sunt puri ca un ghiocel și aprigi doar atunci când vine vorba de noi, viitoare și fără de tăgadă autodepășiri.
Eu sunt pe drum. Mi-e teamă, am speranță și multe, multe planuri. Nu am un bagaj de certitudini. Am curiozitate, neîncredere și optimism. Știu: pare o contradicție pe undeva. Cerul de 1 ianuarie, special ca nici un altul, mi se dezvăluie pentru câteva secunde. Sunt clipe prinse între gene preț de-un vis. Sunt perfecte. La fel cum este sufletul omenesc. Să pășim cu băgare de seamă, cu sinceritate și cu ceva respect! Am fi tare nătărăi să-l dezamăgim!


Iulia-Florentina Paciurea
Fotografie: 1 ianuarie 2021, prin sud de țară frumoasă🇷🇴

Despre începuturi și promisiuni

Câte promisiuni dăruim și primim la fiecare început de an… Și nu neapărat pentru că ne plac promisiunile, ci pentru că iubim începuturile. Este ciudat cum cinstim un lucru cu un altul, atât de diferite între ele. Promisiunile țin de veșnicie și totuși, ele se aștern atât de natural la picioarele clipei. – Iulia-Florentina Paciurea